AcasaEvenimenteJurnal de FestivalTeatru

Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent revine cu editia nr. 8!

b f
Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent anunță programul celei de-a opta ediție ce va avea loc în perioada 29 septembrie – 7 octombrie .                 Edițiile de până acum ne-au prilejuit o cunoaștere mai profundă a teatrului independent din România, la a cărui dezvoltare am avut o contribuție substanțială. Tocmai de aceea nu încetăm să căutăm noi mijloace de expresie, noi modalități de a atinge și de a comunica direct și deschis cu auditoriul.
       În acest an punem în scenă teatru contemporan cu povești și probleme de actualitate ale minorităților, teatru documentar ce expune vulnerabilități ale societății, teatru experimental prin care publicul încearcă senzații și forme de spectacol mai rar întâlnite în spațiul românesc, toate acestea atât pe texte clasice derivate din commedia dell’arte, cât și pe texte moderne și eclectice. PROGRAM  Sâmbătă, 29 septembrie18:00 – „Grounded” – Teatrul UNTEATRU
19:30 – „Eat Me” – Create.Act.Enjoy (CLUJ) – la Teatrul Apropo
 Duminică, 30 septembrie18:00 – „Conu Leonida” – Teatrul UNTEATRU – PREMIERĂ ÎN FESTIVAL
19:30 – „Persona” – Teatrul UNTEATRU
21:00 – „Absinth” – Teatrul Apropo
 Luni, 1 octombrie18:00 – „Cai putere” – Teatrul Apropo
19:30 – „Totul e foarte normal” – Centrul de Teatru Educațional Replika
21:00 – „Pescărușul” (distribuția 1) – Teatrul UNTEATRU
 Marți, 2 octombrie18:00 – „Foreplay” – Centrul de Teatru Educațional Replika
19:30 – „Planeta Manipulare S01″ – Reactor (CLUJ) – la Teatrul UNTEATRU
21:00 – „În numele tatălui” – Teatrul Apropo
 Miercuri, 3 octombrie18:30 – „Țuhaus” – MACAZ Bar Teatru Coop.
20:00 – „Tatăl meu, preotul” – Teatrul Apollo 111
22:00 – „Corp urban” – Centrul de Teatru Educațional Replika
 Joi, 4 octombrie18:00 – „Constelații” – Teatrul de Artă
19:00 – „Cadranul Pus Plus” – Teatrul Apropo – PREMIERĂ ÎN FESTIVAL
20:00 – „Demnitate” – Teatrul Avangardia
21:30 – „Homo love” – Teatrul LUNI de la Green Hours
 Vineri, 5 octombrie17:30 – „Fragile. Handle with Care” – Teatrul UNTEATRU
19:00 – „Crud” –Teatrul Național București, Sala Mică
21:00 – „9 piese remixate” – Teatrul UNTEATRU
 
           Sâmbătă, 6 octombrie16:00 – „Poveste din Transilvania” – Studio Act (ORADEA) – la Teatrul Apropo
18:00 – „Tot ce-i minunat pe lume” – Teatrul UNTEATRU
20:00 – „Îngerul pantofilor” – Teatrul Coquette
21:15 – „Bucurie și fericire” – Teatrul 3G (TÂRGU MUREȘ) – la Teatrul Apropo
 Duminică, 7 octombrie15:00 – „Pescărușul” (distribuția 2) – Teatrul UNTEATRU
18:00 – Prezentarea Atelierului „O piesă în 24 de ore” – Teatrul UNTEATRU
20:00 – Festivitatea de premiere + Concert de Închidere – Teatrul UNTEATRU
 
 
        Ne dorim să descoperim împreună substanța vieții pe care o trăim, societatea în care ne mișcăm, ne revoltăm și punem întrebări vitale și fundamentale. 
          Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent este un proiect cultural al Asociației TEATRUL.RO, co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii – prin programul „Centenar” și Ministerul Tineretului și Sportului.
           Realizat în parteneriat cu UNITER, Teatrul Național București, MyStage.
Parteneri: UNTEATRU, Teatrul Coquette, Teatrul Apropo, Teatrul Avangardia, Teatrul de Artă, Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul Apollo 111, MACAZ Bar Teatru Coop, Green Hours Jazz Cafe.
      Parteneri media: LiterNet.ro, B-CRITIC, Yorik.ro, Observator Cultural, Metropotam, J’ai Bistrot, Munteanu și Paul Dutu.
       Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
Facebook Comments
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!
Leave a Comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.