Acasa

Acasa

That’s what I am

Pusesem de mult timp categoria „filme” pe blog insa nu am postat mai nimic pentru ca nu m-a impresionat nici un film atat de tare incat sa simt nevoia sa vorbesc despre el .

Asta pana sambata seara  cand am vazut pe TVR 1 filmul  „That’ s what I am” , care a reusit sa ma impresioneze si capteze pe intreaga sa durata (101 min ). that s what i am Si da, vi-l  recomand cu toata caldura daca vreti sa vedeti ceva de calitate si v-ati saturat de comedioarele care ruleaza cel mai adesea prin cinematografe.

Citeam pe IMDB un comentariu care mi se pare ca descrie foarte bine filmul : ” e  tipul ala de film care nu realizezi cat e de minunat inainte de scena finala”. Chiar e un film minunat!

Inspirat dintr-un caz real , filmul este prezentat sub forma de poveste ( cu elemente comice si dramatice) si aduce in prim plan trairile interioare ale personajelor principale (Andy Nichol  interpretat de Chase Ellison si  Mr. Simon interpretat de  Ed Harris).

Pentru mine filmul acesta a fost mai mult decat un simplu film . A fost o lectie de viata, de calitate a vietii de fapt … o lectie de demnitate si dezvoltate personala.

Stiu ca in unele posturi repet expresia „…  a fost mai mult decat un film/ piesa de teatru, a fost o lectie de viata …” . O fac datorita faptului ca  tind sa cred ca suntem aici, pe Pamant, cu un scop si ca fiecare intamplare,  lucru care vine in calea nostra are rolul de a ne invatat ceva .

Vreau sa-mi insusesc din fiecare intamplare cate putin, nu astept intamplari majore in viata mea pentru a invata o lectie . E adevarat ca intamplarile majore de obicei produc declick-uri care ” ne trezesc” ,  dar putem invata din orice. ( la un momentdat voi dedica un intreg post acestui subiect, ramaneti deci aproape 🙂 ).

Sa revenim insa la film, mai exact la subiectul filmului .

Pentru examenul de final de an, Mr. Simon formeaza grupe de cate  doi elevi si ii pune sa realizeze o lucrare comuna. Una din grupe este formata din Andy Nichol si Stanley , alias  ” Big G ​​” (  interpretat de Alexander Walters ). Stanley este  tipul de elev tocilar,  batjocorit de elevi pentru fizicul sau( par roscat, capul si urechile prea mari pentru corpul sau ), iar Andy este tipul  de elev istet, preocupat sa descopere sesul lucrurilor si in acelasi timp sa treaca anul fara conflicte. Intre momentul in care se anunta echipele si termenul de predare al lucrarilor  au loc o serie de evenimente  neprevazute  astfel incat finalul este unul neasteptat.

Oare reusesc Andy si Stanley sa gaseasca  calea de mijloc , sa colaboreze si sa isi finalizeze proiectul ? Veti afla singuri asta daca veti urmari filmul …. Eu unul cred ca merita si vi-l recomand.

„I am a Teacher. I am a  Singer. I am a Writer.” – That’s what I am.

Sursa foto : www.fanpop.com

Acasa

Oameni ….

Oana Pellea spunea : „… stiati ca pe scena, in meseria mea, nu poti sa fi un actor extraordinar daca cel de langa tine e prost ?… ”

Zilelea astea am tot urmarit la tv diverse reportaje dedicate celei care a fost si va ramane doamna folclorului  romanesc, Marioara Murarescu. Nu-s un mare iubitor de folclor insa o asemenea cariera, asemenea realizari  nu puteau sa-mi treaca neobservata prin fata ochilor. De fiecare data cand era intrebata despre succesul emisiunii pe care o realiza, doamna Murarescu punea acest succes pe seama echipei si sublinia de fiecare data importanta acesteia. Impresionant!

Aceste doua doamne m-au facut sa ma gandesc la oameni … profesionisti sau neprofesionisti. La echipele din care am facut parte de-a lungul timpului.

Ca fiecare om am lucrat alaturi de oameni profesionisti si oameni neprofesionisti. Sa lucrezi cu oameni neprofesionisti si neinteresati e foarte greu mai ales cand ai nevoie de anumite activitati. Cu cat un coleg este mai slab pregatit tu trebuie sa fi mai bine pregatit pentru a putea rezolva situatiile care se ivesc.

Una din sefele mele mi-a spus la un moment dat ca nu stiu sa gestionez situatia creata  pentru ca in solutia propusa de mine nu-i dadeam 100% dreptate ei si incercam sa gasesc o cale de mijloc , sa multumesc clientul si sa-l fidelizez. Aceeasi sefa era cea care in sedintele noastre de lucru punea foarte mare accent pe fidelizare si customer service. Aparent era un om profesionist dar acest profesionism  si-l manifesta doar la nivel de discutie … in practica proceda total pe dos.

In aceeasi firma mi s-a spus ca pot propune campanii care sa ne ajute in cresterea vanzarilor dar acestea sa aiba buget cat mai mic sau zeroca firma nu-si permite .( de mentionat aici ar fi faptul ca iin momentul in care s-a alocat bugent minim pentru  o astfel de campanie, vanzarile s-au dublat). Si asa am inceput sa muncesc mai mult si sa ma implic in cat mai multe activitati considerand la vremea aceea ca buna stare angajatorului = buna starea angajatului. Nimic mai fals. eram mic si naiv, si pe masura ce m-am lamurit cum stau lucrurile m-am luat jucariile si am plecat 🙂 . ( Pentru cei care ma cunosc si care si-au dat seama unde bat , ” mi-am luat jucariile” este doar o metafora:) ).

Pentru ca imi placea ceea ce faceam si incercam sa ma implic din ce in ce mai mult , n-am stat nicio clipa sa ma gandesc per total la activitatea mea de acolo, la cum ma percepeau oamenii necunoscut cu care intram zilnic in contact. Asta pana in ultima zi cand inainte sa plec m-am intalnit cu Andrei si parintii lui. Andrei era un pusti de vreo 7-8 ani, client fidel de-al meu ; un pusti vesel , istest si interesant. Era genul ala de copil bine crescut, cu bun simt, care stia sa puna intrebari foarte inteligente pentru varsta lui. Parintii lui- niste oameni in adevaratul sens al cuvantului. Oameni care vedeau in mine si in echipa pe care o coordonam mai mult decat cei care trebuia sa le fie la picioare ca „de-asta eram platiti”. I-am anuntat ca plec si le-am prezentat-o pe cea care urma sa-mi ia locul spunandu-le ca mi-ar placea sa aud ca au o colaborare la fel de frumoasa. M-au impresionat foarte tare cand mi-au spus ca le-a facut placere ca m-au cunoscut si ca desi le pare rau ca nu ne vom mai vedea spera ca merg la un job mai bun pentru ca merit. Cuvintele domniilor lor au venit ca o multumire pentru intreaga munca pe care am depus-o in firma respectiva.

Am plecat acasa trist dar multumit. Trist pentru ca lasam in urma o echipa frumoasa , oameni pe care ii invatasem ceea ce stiam si eu, oameni care imi devenisera intre timp prieteni ,  o a doua familie. Multumit datorita converstiei cu parintii lui Andrei- converstie care intr-un fel sau altul mi-au confirmat faptul ca imi facusem treaba bine.

Sunt de parere ca atunci cand simti ca nu te mai regasesti intr-un job, intr-o echipa  , si nu poti schimba nimic pentru a te reintegra e mai bine sa pleci . Pentru tine , pentru neuronii tai si pentru linistea ta.

Pleaca si cauta echipa in care sa te integrezi cu adevarat , echipa care sa te motiveze sa te autodepasesti si alaturi de care sa devi un intreg. Pentru ca profesionalismul nu tine de bani, de salariu, tine de tine ca om , de motivatia ta interioara si nu in ultimul rand de echipa din care faci parte.

Acasa

Ce ar trebui schimbat in Romania? Sau ce n-ar trebui ?

O prietena posta pe facebook acum cateva zile ” Intrebarea zilei : Ce ar trebui schimbat in Romania?” . Recunosc ca m-au mancat foarte tare degetele sa las cateva comantarii la aceasta intrebare, ba chiar am si tastat cateva idei pana la ” enter-ul final ” dar m-am limitat intr-un tarziu la a da like postarii pentru a putea urmarii mai usor raspunsurile. N-am comentat pentru ca sunt de parere ca sunt mai usor de enumerat lucrurile ce n-ar trebui trebui schimbate in tarisoara noastra decat cele care ar trebui schimbate. Incerc sa fiu pozitiv si sa vorbesc de spre lucrurile frumoase din jurul meu 🙂 .

Acasa

2013. Inventar… 2014. Un nou inceput.

2013 a fost un an plin . Un an in care am ras si am plans deopotriva … un an cu impliniri si esecuri .

Prima jumatate a anului a fost destul de plina si stresanta , deoarece in vara mi-am sustinut lucrarea de disertatie , deci a trebuie sa ma impart intre job, scoala si proiect; dar dupa am recuperat . Despre disertatie … inca o hartie in plus in dosarul gros de diplome pe care le-am strans de-a lungul timpului. Putine sanse ca acestea sa-mi foloseasca candva, insa … nu se stie niciodata 😉 .

2013 a fost anul in care mi-a revenit pofta de scris dupa ce in primavara m-am jucat o perioada in curtea unei reviste online. Au fost cateva luni foarte interesante in care am invatat  multe lucruri noi!

Au urmat lunile de dupa disertatie luni in care AM TRAIT si EXPERIMENTAT tot felul de lucruri 🙂 . N-as fi crezut niciodata ca o sa ma distrez la un festival de muzica de genul Sunwaves, dar chiar a fost o experienta interesanta si asta fara a pune la socoteala faptul ca drumul pana la mare l-am parcurs pe motor. Da, da stiu ca cel putin o parte din voi nu ma vad facand asta ( nici eu nu ma vedeam  pana s-o fac), dar asa s-a intamplat .

Apoi, mi-am propus sa ies cat mai mult , si am experimentat situatii de genul: am primit un telefon cu o invitatie, m-am imbracat si am plecat 😀 …

2013 a fost un an in care am cunoscut multi OAMENI si oameni, a fost anul in care am fost dezamagit de persoane de la care nu m-as fi asteptat sa o faca si am fost placut surprins de persoane care la prima vedere nu -mi spuneau mare lucru.Ceea ce ma bucura foarte mult este ca o mare parte din OAMENII pe care i-am cunoscut  mi-au ramas alaturi usor usor devenindu-mi prieteni si inspirandu-ma sa fac anumite lucruri. E foarte interesant pentru mine ca au inceput sa ma inspire oamenii … ca am inceput sa-i privesc altfel, pana anul trecut fiind ceva mai superficial. In 2013 am invatat sa ascult altfel oamenii si sa respect deciziile fiecaruia chiar daca nu am fost neaparat de acord cu ele….

De la 2014 nu-mi doresc sa mi aduca … imi doresc sa fac ….

Imi doresc sa reusesc sa-mi tin aproape oamenii frumosi descoperiti de-a lungul timpului si sa continui sa ma inconjor de astfel de oameni. Imi doresc sa continui sa descopar oameni pasionati ( de orice) , oameni care cred ca sta in puterea noastra sa schimbam ceva si care au inteles ca pentru a schimba ceva trebuie sa actionam .

In 2014 imi   propun sa citesc mai multe carti decat am citit pana acum si sa vad mai multe piese de teatru; sa descopar multe lucruri si locuri noi.

In 2014  imi propun sa iubesc mai mult , sa incerc sa sufar mai putin( desi sunt constinet ca si suferinta e buna ) … In 2014 vreau … SA TRAIESC MAI INTENS …

Voi ? Ce va propuneti pentru 2014?

Acasa

Despre compromisuri…

     Saptamana aceasta mi-au atras atentia in mod deosebit doua lucuri. Ambele m-au determinat sa-mi astern in fata voastra aceste ganduri….

         Este vorba de campania pornita de cei de la trupa Taxi -„Tacerea din ochi„. Campania a fost sustinuta de o piesa cu un videoclip foarte sugestiv si cu toate ca nu-s fan Mihaela Radulescu o apreciez mai degraba pentru implicarea in astfel de campanii decat in genul celor desfasurate sub sloganul „Fumatul e singura ta placere?!” .

Videoclipul campaniei il puteti urmari aici .

Pe langa demersul celor de la Taxi , in fata caruia ma inclin, am mai gasit pe site-ul alt-om.com (pe care vi-l recomand cu drag), articolul ” Scrisoarea superba a unui tata despre viitorul sot al fiicei sale „. Din punctul meu de vedere insa descrierea facuta de doctorul Kelzz Flanigan viitorului sot al fiicei sale este una ideala. Dupa mine , aceasta ar fi dragostea ideala si , cum idealul nu exista se ajunge la anumite compromisuri.Multi dintre voi vor spune acum ca deh, relatie fara compromisuri nu se poate si pe de o parte sunt de acord cu aceasta afirmatie insa ar trebui ca aceaste compromisuri sa aiba o limita.

Cu totii am facut, facem , sau vom face la un moment dat compromisuri. Cu siguranta v-ati intrebat, ca si mine de altfel , cel putin o data de ce ati facut compromisurile respective si de ce ati luat anumite decizii. Din pacate, sau poate chiar din fericire sunt intrebari retorice la care cel mai adesea nu gasim raspuns.Constientizarea faptului ca am ajuns sa facem compromisuri prea mari in favoarea partenerului de viata este un act dureros si ar trebui ca indata ce realizam ca acest lucru se intampla sa incercam sa rezolvam problema.

Nu-s specialist in psihologie sau sociologie( sunt doar un om care traieste, iubeste, simte…)  insa sunt de parere ca oamenii nu se pot schimba foarte mult si nici pentru o perioada indelungata. La un moment dat, va da semne de intoarcere la „vechile obiceiuri”. In plus, aici, intervine frica … frica ca s-ar putea intoarce oricand la acele „vechi  obiceiuri”. Crezi ca poti trai cu aceasta frica???Fara ca ea sa ti stirbeasca din personalitate??? Eu unul  zic ca nu,   si nici nu cred ca merita, ajungand astfel la spusele lui Claudiu Bleont:

„Creste-te, educa-te si mergi mai departe !”