Cercurile increderii – un must see al Teatrului Apropo!

Un aspect foarte important in teatru este, din punctul meu de vedere – al spectatorului neavizat,  increderea pe care actorii si echipa de productie o au unii in ceilalti.  Conteaza enorm cat de mult se sustin unii pe altii, cat de mult se ajuta sa se ridice, ridicand in  acest mod si spectacolul in sine.  Pregatirea  unui spectacol necesita, pe langa memorarea textului si alte aspecte organizatorice, foarte multe exercitii  de cunoastere si de incredere  reciproca pe care actorii trebuie sa le faca pentru a  ajunge sa transmita cat  mai multa  emotie spectatorilor.

La o prima vedere, cam asta scoate  in prim-plan spectacolul  „Cercul increderii”  in regia lui Radu Popescu – pregatirea  unui spectacol de teatru de catre o trupa de liceu  cu tot ceea ce implica aceasta pregatire din partea actorilor.  Privit insa  mai  adanc acest spectacol scoate la suprafata probleme cu care se confrunta majoritatea adolescentilor – probleme legate de increderea in sine si increderea in ceilalti oameni.

Cata incredere putem sa avem in oameni? Cum influneteaza  si ce  impact major  asupra fiecaruia dintre noi poate avea faptul  ca in copilarie  am fost nedreptatiti desi spuneam adevarul?

Spectacolul „Cercurile increderii” vorbeste despre ranile cauzate atat de acordarea increderii, cat si de lipsa ei totala.

Cercurile increderii este,dupa parerea mea,  must see-ul al acestei stagiuni  de la Teatru Apropo.   Un must see cel putin pentru adolescenti, parinti si persoane care intra in contact cu adolecenti.   Asta pentru ca acest spectacol reuseste  cu succes  sa puna fata in fata mai multe tipologii de adolescenti.   Cu  fricile, neimplinirile, visurile si aspiratiile fiecaruia.  Cu modalitatile  fiecaruia de a-si rezolva problemele,  bazandu-se pe experientele personale.

Desi are o  durata de o  or și 40 de minute (fără pauză) spectacolul  nu plictiseste avand o crestere foarte  frumoasa  si trasmitand   emotii din ce in ce mai mari.  M-am revazut cumva la varsta adolescentei (ehe… ce vremuri)  si am trait alaturi de actori dramele specifice varstei.  Spre rusinea mea, din toata distributia nu-l vazusem jucand decat  Paul Diaconescu. Asa ca  pe lista mea de must see pe scena i-am adaugat cu aceasta ocazie si pe Marcela Motoc, Ioana Maria Repciuc si Adrian Loghin.

Toti au fost buni insa  cei 3 au fost wow.  Motivele pentru care m-au impresionat cei 3 sunt diferite  si sunt subiective.

Marcela Motoc mi se pare un munte de talent. Femeia asta emana bunatate si talent.

Ioana Maria Repciuc  are o sensibilitate aparte, e calda si  transmite foarte bine emotiile.

Adrian Loghin m-a dus cumva  cu gandul la adolescentul care-am fost.  Un tip retras si  neintegrat in peisaj. Un tip nepopular. Mda … v-am spus ca aici intervine subiectivitatea… Dar toti sunt buni. Buni  rau. Mergeti sa-i vedeti.

Distribuție: Marcela Motoc, Teodora Daiana Păcurar, Ioana-Maria Repciuc, Iuliana Danciu, Sidonia Doica, Paul Diaconescu, Adrian Loghin
Scenografie: Diana Miroşu
Muzică: Alexandru Suciu
Regie: Radu Popescu

DISCLAIMER: spectacol recomandat adolescenților; vârsta minimă 14 ani – limbaj licențios.

Photo credit: Mihaela Petre