AcasaMuzica

Corul Madrigal și Orchestra Simfonică din Hamburg!

Madrigal_Oradea_oct2019

Duminică, 17 noiembrie, sala de concerte Laeiszhalle din Hamburg (Germania) va găzdui un remarcabil concert vocal-simfonic susținut de partidele de voci feminine (sopran și alto) ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Alături de legendarul ansamblu coral se va afla Orchestra Simfonică din Hamburg, avându-l la pupitru pe dirijorul de talie internațională Ion Marin.

În prima parte a concertului, orchestra va interpreta Simfonia nr. 2 în Re major, Op. 36 de Ludwig van Beethoven. În partea a doua a serii, alături de Orchestra Simfonică din Hamburg va urca pe scenă Corul Madrigal, pentru a transpune sonor una dintre cele mai emoţionante capodopere ale muzicii sacre – Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi. Lucrarea, inspirată de poemul Stabat Mater Dolorosa – imn catolic din sec. al XIII-lea, este o creație închinată Fecioarei Maria şi martiriului prin care a trecut în timpul crucificării Fiului său, Iisus Hristos.Evenimentul se înscrie în stagiunea 2019/2020 a complexului Laeiszhalle din Hamburg, care își propune să exploreze polivalența intrinsecă a muzicii ca act artistic și să ofere publicului o perspectivă detaliată a acestui concept, prin fiecare spectacol programat. De altfel, titlul complet al concertului din 17 noiembrie este Doppelfenster: Beethoven und Pergolesi (Fereastră dublă: Beethoven și Pergolesi.)

Dacă despre unele dintre lucrările semnate de Pergolesi există dubii asupra paternității lor, fiind vehiculat de experți că succesul de care s-a bucurat compozitorul a determinat mulți editori ai vremii să utilizeze semnătura sa pe paginile unor creații aparținând unor muzicieni de mai mică anvergură, în privința Stabat Mater nu există îndoieli. Cel mai probabil aceasta este și ultima creație a lui Pergolesi, o muzică de o frumusețe transcedentală, a unui geniu de doar 26 de ani care se afla pe propria lui Via Dolorosa în momentul în care realiza acest testament sonor.

Este o conjunctură extrem de onorantă pentru Corul Madrigal: o orchestră de top, o baghetă celebră și una dintre cele mai iubite și cunoscute lucrări vocal-simfonice din sfera sacră.” – Anna Ungureanu, dirijor al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

În perioada următoare, agenda reputatului dirijor român Ion Marin va cuprinde evenimente în China, alături de Orchestra Simfonică din Shanghai (23 noiembrie 2019) și Orchestra Filarmonicii din Beijing (28 noiembrie 2019). Apoi, în luna decembrie, Ion Marin se va afla   la Royal Opera House Muscat din Oman pentru premiera unui proiect fusion de jazz-simfonic alături de celebrul pianist de jazz Chick Corea.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. În 2019, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a împlinit 56 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

Facebook Comments
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.