AcasaEvenimente

Improvisneyland sărbătorește nouă ani pe zece iunie!

Afis web aniversare_9 ani improvisneyland

Se anunță cea mai lungă petrecere improvizată în aer liber, pusă la cale de cea mai longevivă trupă de improvizație în aceeași formulă! Improvisneyland te invită sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora două la aniversarea cu numărul nouă, în poiana de la Roaba de cultură, din parcul Herăstrău. Intrarea este liberă pentru publicul larg, timp de nouă ore.

Pentru al nouălea an consecutiv, trupa sărbătorește alături de comunitatea de improvizatori și absolvenți ai cursurilor de improvizație, printr-un spectacol unicat, total improvizat și imposibil de repetat.

Conceptul de anul acesta este de petrecere în poiană. Începând cu ora 14.00, publicul poate socializa cu membrii trupei, care pregătesc board games și jocuri în aer liber. De la ora 16.00 urcă pe scenă absolvenții cursurilor de improvizație pentru copii – Micii IMPROfesioniști, pentru primul lor spectacol.

Între orele 17.00 și 18.00, cursanții adulți ai Academiei de Improvizație primesc sugestii  de la spectatori și improvizează scene interactive și dinamice.

De la ora 18.00 îi poți vedea pe Improvisneyland și Asociații, un mix de improvizatori care vor pune în scenă un show de formă lungă. Asociații sunt absolvenți ai cursurilor de improvizație marca Improvisneyland, deveniți acum improvizatori în propriile trupe. Vor juca împreună membrii trupelor Urban Impro, Marțienii, Trupa All In și Funkey.

Nu rata de la ora 20.00 show-ul Improvisneyland, în care îi poți vedea pe actorii: Monica Anastase, Rozana Radu, Andreea Samson, Pavel Bârsan, Mădălin Mandin, Axel Moustache (fondator) şi Radu Ciobănaşu.

De la ora 21.00 urmează un Jam Session – adevăr și provocare – unde oricine poate urca pe scenă și improviza alături de Improvisneyland și invitații lor speciali: actorul Adrian Nour, concurent la Vocea României și actrița și cântăreața de jazz Irina Sârbu.

Detalii despre eveniment aici: http://bit.ly/2qyDDmG

 

Despre Improvisneyland

Trupa Improvisneyland s-a format în 2008, la inițiativa actorului Axel Moustache și a păstrat de-a lungul timpului componența inițială: Axel Moustache, Andreea Samson, Madalin Mandin, Monica Anastase, Pavel Barsan, Radu Ciobanasu și Rozana Radu. Actorii colaborează cu Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Teatrul  Metropolis și Teatrul Excelsior, susțin spectacole de improvizație, workshop-uri de dezvoltare personală prin tehnici de improvizație, joacă în seriale TV și filme pentru marile ecrane, participă la evenimente private și campanii publicitare.

Facebook Comments
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Leave a Comment