AcasaEvenimenteTeatru

Omul care mânca lumea.

“Omul care mânca lumea”, spectacolul care reinterpretază cotidianul absurd într-o cheie regizorală modernă, va avea premiera oficială în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, ora 20.15, la Teatrul de Artă București.

 

“Omul care mânca lumea” este spectacolul care tratează cu cinism diferite aspecte ale societății contemporane și a presiunilor pe care aceasta le generează asupra oamenilor. Pe lângă acestea, pune în discuție niște probleme profund umane, văzute din perspectiva personajului principal, care încearcă să își caute identitatea și să dea un nou sens vieții sale, conturând o relație specială de ură-dragoste între el și tatăl său. Ce soluție trebuie să aleagă acesta, atunci când parintele său, datorită degradării fizice și psihice, devine dependent de el, ajungând el însuși un copil?

“Omul care mânca lumea se simte ca o pereche pe palme pe care o mână nevăzută ţi le dă. Mai întâi eşti confuz, după care, încet, încet, gândurile încep să zumzăie într-o mulţime de întrebări, dintre care, pentru mine, cea mai “gălăgioasă” este “ce înseamnă, de fapt, să fii liber?”(evantaiulmemoriei.ro)

“Omul care obișnuia să mănânce lumea se află în pragul de a fi mancat de aceasta. O dramă de familie care te sensibilizează de la începutul spectacolului, până la final”. (a7arta.ro)

“Personajele sunt puternice și dificil de uitat pentru că scot în evidență tipologii umane contemporane”. (biancaceica.ro).

Piesa “Omul care mânca lumea” a fost aleasă în 2010, ca fiind una dintre cele mai bune piese din Europa de către ETC – European Theatre Convention.

 

Spectacolul este realizat de Asociația OPERA PRIMA în parteneriat cu FUNDATIA DIGNITAS, cu sprijinul ArCuB – prin programul de finanțare “Ești București” – și PMB și Teatrul de Artă.

 

“Omul care mânca lumea” de Nis-Momme Stockmann

Regie și decor: Alexandru Mâzgăreanu

Distribuție: Șerban Gomoi – Fiul, Romeo Pop – Tatăl, Antoaneta Cojocaru/Sorina Ștefănescu – Lisa, Liviu Chițu – Filip, Alexandru Călin – Ulf.

Traducere: Ciprian Marinescu

Muzică originală: Alexandru Suciu

Foto și grafică: Romulus Boicu

Facebook Comments
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.