Solidari cu tine

AcasaCarti

LIBREX – Solidari cu tine în timpul pandemiei COVID-19!

Campanie Solitari și Solidari_1152x773-07
views
6855

Campania LIBREX Solidari cu tine: transport gratuit, donații de cărți și o ediție de colecție de semne de carte.

 

Librăria online LIBREX lansează campania Solidari cu tine, cu scopul de a încuraja cititul în timpul pandemiei COVID-19, prin trei acțiuni de solidaritate:

  • LIBREX îi susține pe cititori suportând toate cheltuilile de transport pentru orice comandă pe teritoriul României, indiferent de valoare, pe toată perioada de izolare impusă.

 

  • În parteneriat cu Fundația World Vision Romania, LIBREX va trimite în comunitățile defavorizate 400 de cărți pentru copii și adolescenți, în special pentru micuții care nu au acces în această perioadă la cursuri online. Cititorii care vor să contribuie la această inițiativă pot face acest lucru prin achiziționarea de pe site de vouchere de 5, 10 și 15 lei, toată suma fiind folosită pentru donarea de cărți pentru copii și adolescenți care nu au acces la școala online.

 

  • LIBREX lansează o colecție limitată de semne de carte, #CititulInVremeaCOVID, care vor fi oferite cititorilor la orice comandă, pentru a păstra vii în memorie și experiențele frumoase trăite, cu ajutorul cărților,  în această perioadă fără precedent.

LIBREX.ro este o librăriie online care a ales să-și continue activitatea în această perioadă, promovând cititul și având ca principală preocupare siguranța clienților, dar și a angajaților.

“Ne dorim ca astfel să redescoperim plăcerea cititului, să oferim clienților relaxare, o alternativă de a petrece timpul și, de ce nu, o oportunitate de dezvoltarea personală. De asemenea, ne dorim să dăm o nouă șansă micuților care nu au acces la școală în această perioadă și care pot folosi timpul descoperind universul minunat al cărților”, a declarat Ionuț Radu, fondator Librex.ro.

Vânzările de cărți au scăzut considerabil în ultima vreme, cheltuielile privind activitățile culturale și de divertisment fiind tăiate de români de pe lista de priorități. LIBREX îi încurajează însă pe români să investească în cărți și în educație și în această perioadă, acestea fiind un câștig indiferent de context sau provocări.