Acasa

Ultimul sa stinga lumina. La multi ani, Romania!

Unul dintre cele mai citite articole de pe blogul meu din ultimele doua luni este un articol scris vara trecuta despre „Ce ar trebui schimbat in Romania? Sau ce n-ar trebui?; un articol in al carui final spuneam „… nu plec pentru ca sunt de parere ca lucrurile se vor schimba incet incet si pe aici. Stiu ca asta inseamna sa ne trezim si  sa reactionam  dar, oare , nu facem asta in fiecare dimineata ? Pana la urma nici un lucru bun nu se obtine fara sudoare.  Multi vor  ridica suspiciosi din sprancene si vor intreba „cum sa reactionam ? ca n-avem nicio putere”. E simplu, luand atitudine. …” . 

Si … atitudinea s-a luat. In urma nenorocirii din #Colectiv, oamenii  au iesit in strada sa-si strige nemultumirile. Sa-si arate revolta. Dar ca orice treaba romaneasca, dupa prima seara, dupa primul protest spontan,  totul s-a transformat  rapid intr-o mascarada ieftina. O mascarada care, din punctul meu de vedere,  nu-si avea rostul dupa ce  oamenii aceia  si-au pierdut viata iar altii sunt si acum la o luna de la tragerie internati prin spitale. O mascarada la care am refuzat sa particip. De ce?  Pentru ca nu m-am identificat cu un asemenea prostest.  Mi s-a parut ca vietile celor in #colectiv reprezinta un pret prea mare pentru trezirea natiei.

Romania Romania mea, cu tot izul acesta al schimbarii din atmosfera, pe mine ma dezamagesti tot mai mult. Cand eram mic  l-am auzit pe Claudiu Bleont spunand intr-o emisiune „… creste-te, educa-te si mergi mai departe…„. Si in dorinta mea de a ma realiza intr-un fel sau altuul, draga Romanie, l-am ascultat . Mi-am tiparit in minte si in suflet vorbele lui si mi-am facut din ele un motto creazand ca asta e cheia.

Fiecare palma pe care mi-a dat-o societatea romaneasca, fiecare piedica pusa de sitemele vechi si nefunctionale ale Statului m-au ambitionat. Am incercat  cu fiecare zi sa raman cu ceva bun, ceva pozitiv, sa  invat cate ceva de la fiecare om frumos care mi-a iesit in cale.  Si m-am educat sa cred ca  „Nu exista nu pot. Exista nu vreau. Daca vrei, poti.” Dar nu. Motto-ul dupa care m-am ghidat ani buni pare sa nu fie cheia. Si asta e trist, frustrant pentru mine. La fel de trist  cum este si faptul ca  am coningerea ca nu-s singurul care simte asta. Sunt mii de tineri care simt asta.  Tinerii aceia  care pot fi vazuti rasfoind carti prin librarii, care umplu  salile teatrelor sau aceia care la sfarsit de saptamana merg sa-si asculte formatiile favorite  live.

Romania mea draga, eu personal am inceput sa nu mai cred in schimbare. Suntem mult prea superficiali pentru a ne schimba. Va mai trece mult timp pana se va produce cu adevarat #mareaschimbare. Pentru ca dincolo de iunstitutiile statului, in Romania privata situatia este aceeasi. Aceleasi nepotisme, aceleasi hartii si semnaturi cu care ne putem acoperii spatele. Aceleasi legi.  Aceiasi oameni si mentalitati in alt context.  Aceleasi piedici. Aceleasi rautati gratuite.

Romanie, m-ai dezamagit in nenumarate randuri insa eu am continuat sa te iubesc.  Asa cum esti tu, cu  bune si cu rele. Si dupa 10 ore de stat cu ochii in calculator la job,  vin acasa si mai stau cateva ore postand aici chestii interesante ( zic eu ), recomandand oamenilor sa meraga la teatru (oferindu-le invitatii la diverse spectacole), sa citeasca carti bune ori sa asculte muzica de calitate. Prezentandu-ti Romanie oamenii frumosi care muncesc pe branci si fac cinste domeniilor in care activeaza sau oameni care reusesc sa-si traiasca visul.  Si asta in mod gratuit, considerand ca asta e aportul meu la dezvoltarea ta.  Dar Romanie, dragostea pe care ti-o port nu mai e de ajuns.

Saptamana trecuta am vazut pe net un anunt prin care  anunta ca se cauta PR pentru o companie independenta de teatru. M-am interesat si mi s-a cerut un CV, desi oamenii din acea companie stiau foarte bine cu ce ma ocup si ce fac.  Am renuntat rapid la idee gandindu-ma ca postul va fi ocupat de cineva cu patalamaua la mana, dar care nu are habar cu ce se mananca teatrul contemporan, independent. Dar, Romania mea draga, a fost inca o picatura intr-un pahar aproape  plin. Si simt ca se va umple in curand. Mai e putin . Putin de tot.

De ziua ta, Romanie, iti doresc puterea de a crede in ceea ce a fost motto-ul meu „… creste-te, educa-te si mergi mai departe…” . Dar s-o faci la modul activ, sincer si asumat.  Si daca la umplerea paharului nu voi mai avea nervi si putere sa-ti scriu,  o rugaminte am: Ultimul sa  stinga lumina!

Facebook Comments
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.