Oameni frumosi

Programul Național Cantus Mundi anunță înscrierile la Școala de Vară

Scoala de Vara Cantus Mundi 2024
views
6072

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prin Programul Național Cantus Mundi, lansează înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi, Ediția 2024.

 

A șasea ediție a programului se va desfășura pe parcursul a două serii de câte două săptămâni, în perioada 1 – 26 iulie 2024 și se adresează copiilor cu vârste între 7 și 13 ani (7 ani împliniți la data înscrierii și până la împlinirea vârstei de 13 ani) din București și împrejurimi, dornici să-și dezvolte creativitatea prin intermediul muzicii, a educației muzicale și a altor activități artistice.

 

Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi vor fi organizate la sediul Corului Madrigal – Cantus Mundi, din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, sector 4, București, și vor fi coordonate de profesioniștii Corului Madrigal și ai Cantus Mundi, formatori cu o vastă experiență în domeniu.

 

Cele două serii ale Școlii de Vară Cantus Mundi se vor desfășura în intervalul orar 09:00 – 17:00, de luni până vineri, după următorul calendar:
Seria I: 1 – 12 iulie
Seria a II-a: 15 – 26 iulie

 

Părinții pot înscrie copiii la Școala de Vară Cantus Mundi prin completarea formularului online de la adresa https://s9.ro/21im (pentru o afișare corectă, vă rugăm să copiați adresa link-ului în browser).
Înscrierile se primesc în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică.

Taxa de participare pentru o serie este de 900 de lei de persoană/ serie, și include parcurgerea atelierelor și activităților prevăzute în program, precum și contravaloarea mesei de prânz.

 

Școala de Vară Cantus Mundi se desfășoară cu scopul de a oferi copiilor o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive, learning by doing, și include: jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (muzicale, sociale, de rol, de comunicare), audiții muzicale explicate, ateliere de muzică corală, noțiuni de percuție, mișcare scenică, vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive, improvizație muzicală sau întâlniri cu artiști cunoscuți.

Activitățile din program sunt construite pe grupe de vârstă, adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților și îi spijină pe cei mici să dobândească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.

 

Mai multe detalii și informațiile logistice privind organizarea programului sunt disponibile pe website-ul cantusmundi.ro, secțiunea Școala de Vară, în Regulamentul Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2024.

ul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în anul 2011 de renumitul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Programul a fost oficializat la nivel guvernamental în anul 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Madrigal, aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Cantus Mundi reunește sub umbrela sa 2.059 de coruri în România și diaspora. 72.000 de copii participă alături de dirijorii lor la promovarea cântului coral, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Facebook Comments Box