Vara aceasta, intre 8-31 iulie, InDArt spune iarasi DA culturii urbane si ne invita sa fim parte la a doua editie a a Festivalului de teatru urban #teatrusubluna.
Anul acesta festivalul se va desfășura la fiecare sfârșit de săptămână al lunii iulie, în aer liber, în zona Grozăvești, în grădina Quantic Pub2.
Organizat de Asociația Culturală InDArt, Festivalul de teatru urban #teatrusubluna îi invită pe bucureșteni la o lună de distracție, artă și relaxare în aer liber, cu peste 250 de artiști ce vor oferi 25 de spectacole de teatru independent, show-uri de improvizație, teatru pentru copii, piese de teatru cu trupe de liceeni și studenți, concerte de jazz și blues, expoziții de arte vizuale – pictură, sculptură, fotografie și multe altele.
Conceptul Festivalului de teatru urban #teatrusubluna îi aparține regizorului Bogdan Gagu, fondatorul Teatrului Independent InDArt și a fost creat pentru a promova arta urbană în aer liber, teatrul independent, producțiile de calitate, actorii și artiștii tineri, alături de cei consacrați – pe scurt, ideea de artă pentru publicul larg, pe care dorește să îl apropie de aceste manifestări.
„Prin festivalul acesta, vrem să aducem bucureștenilor o variantă de a-și petrece vara diferit în Capitală: le vom oferi o mulțime de evenimente la care sunt invitați cu toții, părinți, copii, bunici, tineri și mai puțin tineri, într-o locație inedită, o adevărată pădure urbană, ca să se poată relaxa prin artă„, spune Bogdan Gagu, inițiatorul festivalului.
În fiecare vineri, sâmbătă și duminică din iulie, serile aparțin teatrului, spectacolelor de improvizație și concertelor.
De la orele amiezii, copiii sunt invitați la spectacole pentru ei, iar publicul larg va putea veni în grădina festivalului pentru a se delecta cu expozițiile de arta vizuală și costum pe care le vor prezenta tineri creatori, pictori, scenografi, fotografi și graficieni.
Spectacolele de teatru independent vor începe la ora 20:30 și se vor desfășura în aer liber, în curtea Quantic Pub2, din Grozăvești.
Biletele și abonamentele se găsesc pe site-ul www.mystage.ro și la Quantic Pub. Elevii și studenții au 50% reducere, având acces câte doi pe un bilet; aceste bilete se pot achiziționa la intrarea în locație, nefiind disponibile online.
Festivalul poate fi găsit în social media cu hashtag #teatrusubluna.
Toate informațiile despre program, artiști, actualizări și alte detalii se găsesc pe site-ul www.indart.ro, precum și pe pagina de Facebook a festivalului.
PROGRAMUL FESTIVALULUI #TEATRUSUBLUNĂ
-
VINERI 8 IULIE
18:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
20:30 TEATRU: Incurca Lume dupa A.D. Hertz | Regia: Catalin Bugean
22:00 CONCERT: RUNAWAY -
SAMBATA 9 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie,grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
15:00 TEATRU #alegetipovestea: Spectacol de Licenta Hyperion
17:00 TEATRU pentru COPII: LITTLE IMPRO
20:30 TEATRUL INDART: Divort in ziua Nuntii | Regia: Catalin Stelian
22:00 CONCERT: :umbra -
DUMINICA 10 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
15:00 TEATRU #alegetipovestea: se va anunta curand
17:00 TEATRU pentru COPII: Mezzetino by Magda Condurache
20:00 TEATRU de IMPROVIZATIE: GRUPA MICA
22:00 FINALA CAMPIONATULUI EUROPEAN DE FOTBAL -
VINERI 15 IULIE
18:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
20:30 TEATRU de IMPROVIZATIE: GRUPA MICA
22:00 CONCERT: JAZZ UNDER THE MOONLIGHT -
SAMBATA 16 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
15:00 TEATRU #alegetipovestea: se va anunta curand
17:00 TEATRU pentru COPII: MiniArt Show By Ioana Ginghina
20:30 TEATRUL COQUETTE: COLONELUL SI PASARILE| Regia: Ingrid Bonta
22:00 CONCERT: se va anunta curand -
DUMINICA 17 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
15:00 TEATRU #alegetipovestea: se va anunta curand
17:00 TEATRU pentru COPII: Teatrul Coquette
20:30 TEATRUL INDART: Orchestra Titanic | Regia: Bogdan GAGU
22:00 CONCERT: ACUSTIC BOYS -
VINERI 22 IULIE
18:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
20:30 TEATRU: Sot de vanzare | Regia: Marius Galea|
22:00 CONCERT: AEON BLACK -
SAMBATA 23 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice 15:00 TEATRU #alegetipovestea: ArtGenerator
17:00 TEATRU pentru COPII: MiniArt Show By Ioana Ginghina
20:30 TEATRU de IMPROVIZATIE: GRUPA MICA
22:00 CONCERT: BARTER -
DUMINICA 24 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
15:00 TEATRU #alegetipovestea: Teatrul de PICA
17:00 TEATRU pentru COPII: Teatrul Coquette
20:30 TEATRUL INDART: RED | Regia: Bogdan GAGU
22:00 CONCERT: LIVIA CRAESCU -
VINERI 29 IULIE
18:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
20:30 TEATRU de IMPROVIZATIE: GRUPA MICA
22:00 CONCERT: TASTA3 -
SAMBATA 30 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
15:00 TEATRU #alegetipovestea: Trupa de liceeni VAGUE
17:00 TEATRU pentru COPII: MiniArt Show By Ioana Ginghina
20:30 TEATRUL UNDA: Inima in GAZ | Regia Dan Victor
22:00 CONCERT: se va anunta curand -
DUMINICA 31 IULIE
13:00 Deschiderea gradinii: vizitarea expozitiilor de pictura, fotografie, grafica. Coltul de lectura. Biblioteca urbana. Chill-out. Loc de Joaca pentru copii. Vizitarea expozitiilor. Si multe alte activitati cultural-artistice
15:00 TEATRU #alegetipovestea: Spectacol de licenta UNATC
17:00 TEATRU pentru COPII: Little Impro
20:30 TEATRUL INDART: PREMIERA – Divort in ziua nuntii 2 | Regia: Bogdan GAGU
22:00 CONCERT AFTER PARTY & INCHIDEREA FESTIVALULUI