Teatru

Adunarea pasarilor – Teatrul Tandarica.

Va spuneam  zilele trecute ca pana pe 16 septembrie puteti merge la Festivalul International „Teatru, strada si copil” pe care  Teatrul de Animatie Tandarica l-a organizat cu ocazia implinirii a  „70 de ani cu cortina ridicata”   .

Teatru,strada si copil

Pentru ca sunt genul de persoana careia ii place sa incerce lucruri noi, si pentru ca nu ajunsesem inca la spectacolele sustinute de Tandarica,  am fost prezent in sala la Gala de Deschidere a Festivalului, ocazie cu care am vizionat piesa „Adunarea pasarilor”.

Inspirat din poemul lui Farid Uddin Attar, spectacolul non-verbal „Adunarea pasarilor” aduce in prim plan cautarea sinelui, descoperirea si dezvoltarea umana, punand accent pe „integrarea sociala”. Asemeni pasarilor, oamenii doresc sa se inalte iar aceasta piesa suprinde foarte bine sentimentele si  intamplarile care-i insotesc pe oameni in incercarea de inaltare.

Adunarea Pasarilor

Spectacolul „Adunarea pasarilor” poate fi considerat o poveste de viata. O poveste pe care echipa teatrului Tandarica a reusit s-o redea publicului intr-un mod foarte interesant.

Costumele, decorul si efectele speciale folosite au reusit sa ma capteze din primele minute si sa ma faca sa ma simt parte din poveste.

Avand o forta interioara de invidiat, actorii au reusit sa transmita foarte bine trairile si zbuciumul interior al celor aflati in cautarea E-ului.

Cu o sinceritate debordanta , Cristian Pepino regizorul si scenograful acestei capodopere teatrale a reusit sa impleteasca foarte interesant momentele comice cu momentele de o mare incarcatura emotionala reusind, sa redea publicului ideea de viata exact asa cum este ea – cu urcusuri si coborasuri, cu momente vesele si momente triste. „Adunarea pasarilor” este un spectacol ce a reusit sa ma impresioneze din toate punctele de vedere.  Pus in scena  cu o atentie desavarsita, merita cu siguranta un loc fruntas in lista de „trebuie vazut” a oricarui iubitor de teatru.

ADUNAREA PASARILOR (spectacol pentru adulti)
de Farid Uddin Attar.
Scenariu: Cristian Pepino, dupa o idee de Michaela Tonitza Iordache.
Regia si scenografia: Cristian Pepino.
Muzica: Dan Balan, Gabriel Apostol.
Pregatire vocala: Decebal Marin.
Manuire papusi: Ioan Brancu.
Miscare scenica: Liliana Gavrilescu.
Distributia: Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Liliana Gavrilescu, Decebal Marin, Geo Dinescu, Marin Fagu, Cristian Mitescu, Andreea Ionescu, Ramona Vornicu, Cristina Tane.

Galeria foto completa  de la Gala de Deschidere a Festivalul International „Teatru, strada si copil”  poate fi vizualizata aici.

Foto: Alexandra Jitariuc.

Facebook Comments Box
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.