Paul Dutu

Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Teatru

De vanzare … „Sot de vanzare”

Din lipsa de ocupatie dar si de curiozitate ( sunt o persoana curioasa daca nu v-ati dat seama deja), saptamanile trecute frunzaream site-urile  de vanzari diverse. Si cum  curiozitatea nu e singura mea calitate; posed si o imaginatie bogata ( mult prea bogata ar spune apropiatii mei), imi imaginam  cum ar fi sa gasim intr-o zi pe astfel de site-uri anunturi de genul „sotie/sot de vanzare”; si mai ales cat de vizualizate si licitate ar fi anunturile respsctive.

Ca sa-mi satisfac curiozitatea , am dat search pe Google,  pe rand dupa termenii „sotie de vanzare” si  „sot de vanzare” . Ce am gasit?

Prima cautare mi-a afisat bine inteles bancuri si apoi un articol de prin 2008 despre un roman care voia sa s-si vanda sotia pe okazii.ro, anuntul  postat de acesta fiind  „Soţie de vânzare. Model 1983, bine întreţinută. Are toate dotările necesare, suspensii bune, este spaţioasă. Este la cel de-al doilea proprietar. Preţul este negociabil. În preţ sunt incluse şi accesoriile de trei şi respectiv cinci ani. Cer seriozitate.”

A doua cautare  mi-a returnat  anuntul  piesei de teatru „Sot de vanzare ” ce urma sa se joace la Teatrul Rosu in Music Club pe 16.04.2014.  Asa ca m-am hotarat sa merg la teatru sa vad cum ar putea decurge o astfel de tranzactie.

sot de vanzare

M-am dus la sigur intrucat stiam ca daca e in ograda Teatrului Rosu si in regia lui Marius Gilea (care a mai regizat si „iubirea e un lucru foarte mare” – o alta comedie buna pe care v-o recomand)  piesa nu are cum sa fie altfel de cat foarte buna.

Si da, am avut dreptate.  Am avut parte de o  comedie buna, plina de subintelesuri.

Cu toate ca e  diferita, intrucat la mijloc erau sentimente – cu care stim ca nu-i de joaca – , tranzactia are un cumparator, un vanzator si un ” obiect ” de  cumparat. Astfel  Oxana, o fata usor naiva dar moderna si determinata, ( interpretata de Ana Odagiu, da da -tipa din reclama cu creditul care-i poarta numele ) ii ofera  Elenei Vladimirovna, o doamna trecuta de prima tinerete dar inteligenta si cu” un look ” ( interpretata de Maria Radu – o surpriza foarte placuta pentru mine)  20.000 contra iubitului sau sot – Andrei Vasilievici.  Cand pare ca negocierile au intrat in linie dreapta si cele doua sunt gata sa semneze contractul de vanzare – cumparare, in scena isi face aparitia si sotul; asadar au loc o noua runda de negocieri si situatii comice. 

Despre final, atat va spun … e neasteptat :).

Pe langa subiectul inedit si probabil mereu actual, foarte interesante de urmarit pe parcursul piesei sunt contrastul dintre cele doua femei, si atitudinea lui Andrei Vasilievici fata de fiecare dintre ele.

Piesa mi-a placut atat de mult incat voi merge cu siguranta sa vad si  reversul medaliei ” Crima la Howard Johnson” in regia lui Emanul Parvu , cu Marius Gilea , Alexandra Ionita si Conard Mericoffer –  de pe 11 mai 2014 ora 20:00 .  Se va juca in acelasi Music Club (strada Baratiei Nr 31- in spatele Magazinului Cocor).

Foto:  Diana Bordianu – Teatrul Rosu

Carti

Cimitirul – Adrian Telespan

Daca stau bine sa ma gandesc, despre „Cimitirul ”  am aflat inca din momentul lansarii, atunci  cand Telespan a oferit un interviu  celor de la Observator pe aceasta tema.  Eram  ca de obicei la calculator, cu spatele la TV, iar interviul se auzea undeva in fundal, asa ca nu i-am dat mare atentie , reusind sa retin doar numele cartii si al autorului, cel mai probabil pentru ca nu-s niste nume  comune cu care sa fiu obisnuit. Asta a fost in 2013 …

Cimitirul-Adrian-Telespan

In 2014 , in ianuarie sau februarie cineva din lista mea de facebook a distribuit un alt interviu al lui Telespan. Un interviu in care se vorbea evident despre „Cimitirul” si  implicit despre homosexualitate.  Mi-am amintit  atunci despre interviul din 2013 si , am zis sa intru sa vad despre ce e vorba .  Si mi-a placut. Mi-a placut  pentru ca promova ideea de a trai asa cum simti, de a fi fericit si liber. Apoi, am dat un search pe Google si am mai citit cateva interviuri pe care le acordase de-a lungul timpului Adrian Telespan si m-a impresionat  modul sau de gandire. Am decis ca „Cimitirul ”  e una din cartile pe care trebuie sa le citesc( am obiceiul de a-mi face des liste cu lucruri pe care trebuie sa le fac … piese de teatru, sau filme pe care trebuie sa le vad, carti pe care vreau sa le citesc , etc  – defect de zodie probabil 🙂 ) la un moment dat. Si se pare ca momentul acela a fost sambata trecuta cand, inainte de filmul   „Adio, dar mai stau putin”, am rasfoit cartea intr-o librarie . Cand am deschis-o si am vazut dedicatiile autorului de pe prima pagina, sincer mi s-a parut o porcarie … apoi in rasfoiala de moment am ajuns la momentul  interviului si al angarjarii lui Adrian Green( personajul principal al cartii ) ca administrator al cimitirului Wormholt si  m-am horatat s-o cumpar 🙂 .  Nu-mi pare rau  c-am facut-o … in ciuda subiectului considerat  tabu de unele persoane, in ciuda limbajului  direct, „Cimitirul” e o carte buna, interesanta, pe care timp de o saptamana n-am lasat-o din mana :).

Din punctul meu de vedere, cartea asta e scrisa intr-un mod inteligent.  De ce spun asta ? Pentru ca prezinta o perioada din viata unui om  intr-un mod direct, fara ocolisuri.  Omul ala traieste , iubeste, ia decizii (unele bune, altele mai putin bune), sufera sau se bucura in urma deciziilor luate. Toate lucrurile astea sunt spuse direct fara a fi cosmetizate  excesiv si inutil, se pare ca au prins foarte bine la un public plictisit de prea multe bla bla-uri.

Telespan vine, spune ce are de spus( povestea lui Adrian Green un homosexual roman care se multa la Londra pentru ca …e obosit), si pleaca .

Pleaca … pleaca fara a-si dori sa invete ceva pe cineva, pleaca cu dorinta ca noua cititorilor sa ne placa ceea ce a scris .

Si se pare ca ne place, din moment ce cartea are deja premii luate :

-cea mai buna carte romaneasca din 2013 , topul cititorilor- bookaholic.ro ;

-cartea anului 2013, premiul publicului – hyperliteratura.ro .

Este o carte scrisa intr-un mod inteligent si datorita mesajelor motivationale pe care le transmite acestea ajutand foarte mult la promovarea cartii.

Sfarsitul cartii este neasteptat lasand o portita deschisa pentru o viitoare carte.

Sursa foto: www.hergbenet.ro 

Teatru

Despre un om, un actor, un suflet. Curriculum Vitae -N.Ester!

„…poate ca articolul asta ar fi trebuit postat ieri 27.03 de Ziua Mondiala a Teatrului. Timpul nu mi-a permis… dar,  mai bine mai tarziu decat niciodata …”

Iubesc teatrul  si spun asta de cate ori am ocazia.  Daca m-ar intreba cineva de ce iubesc teatrul, sincer nu as sti ce sa-i raspund… cred ca e o chestie cu care m-am nascut, e o chestie care vine din mine si pe care mi-e  greu s-o explic. Probabil niste chestiuni nerezolvate dintr-o viata anterioara 🙂 .  Am vazut de-a lungul timpului multe piese de teatru (care mai de care mai bune); piese ce si-au pus amprenta asupra mea intr-un fel sau altul.  De obicei merg sa vad comedii deoarce acestea ma decontecteaza ,  ma fac sa uit  de ale mele si imi dau o stare de bine. Prefer de asemenea sa merg in cafe – teatre si sa vad piese noi cu actori tineri.  Imi plac actorii si am admirat intotdeauna la ei puterea de a fi altcineva cu fiecare piesa. Mi se pare fascinant sa poti fi de fiecare data altcineva, sa poti trece intr-o fractiune de secunda de la o stare la alta si mereu m-am intrebat oare ce se ascunde in spatele mastii din ziua respectiva.

curriculum vitaeImpins de aceste intrebari, am mers intr-o marti , pe 18 martie parca 😀 sa vad „Curriculum Vitae” cu Natalie Ester la Teatrul de pe Lipscani. O stiam pe Natalie de la Teatrul Evreiesc de Stat, si vazusem deja ” De ce tocmai tu ?” – o piesa care m-a impresionat foarte mult. Intregul context era favorabil ( piesa se juca in sala Muse, un fel de cafenea unde iti poti comada de baut, unde poti fuma si discuta relaxat cu prietenii, unde muzica de pe fundal este intotdeauna de calitate… si in plus promitea sa-mi raspunda la intrebarea mea referitoare la mastile actorilor) asa ca nu riscam nimic.

Spectacolul „Curriculum Vitae” e de fapt o provocare!
Provocarea de a veni sa vezi si sa asculti un om care nu mai are nimic de pierdut,care isi joaca ultima carte..isi da jos toate mastile, plange, rade, traieste si spune ceea ce simte cu gandul ca „oricum, seara asta se mai repetă”. Este o piesa pe care nu e de ajuns sa o vezi, trebuie sa o SIMTI! Ca pe o melodie a Lui Nicu Alifantis. Ca pe o poezie a Lui Mircea Cartarescu.
Provocarea de a simti un om, un actor, un suflet dincolo de orice rol sau masca.

La piesa asta m-am simtit diferit…. M-am smtit ca la o intalnire cu o veche prietena pe care d-abia acum mi-era dat sa o cunosc cu adevarat. O prietena ce pare ca acum mi se destanuie pentru prima data sincer, direct si fara ocolisuri in semi intunericul unei cafenele de pe Lipscani … pe muzica lui Alifantis.

Nu e o piesa complexa; decorul este si el simplu … un scaun, in semi intuneric. Adevarata valoare, spunea Oana Pellea, sta in lucrurile simple. Complexe sunt insa sentimentele transmise.
Ma-nclin !

Nicu Alifantis- Nu ma-ntreba nimic ….

P.S.: Daca mi-a raspuns sau nu aceasta piesa la intrebarea mea referitoare la mastile actorilor, n-o sa va spun … o sa va invit la urmatoarea reprezentatie sa simtiti raspunsul!

Teatru

Azi, despre iubire. Iubirea e un lucru foarte mare

Un vechi proverb bengalez spune ca atunci „cand inima-ti doreste casatorie, ai sa gasesti cu cine”. Plecand de la acest proverb, astazi o sa va vorbesc despre iubire si casatorie; caci da „Iubirea e un lucru foarte mare”  si daca exista sentimente , restul sunt detalii. Detalii pe care  oamenii pun accent in mod diferit. Duminica trecuta am vazut piesa” Iubirea e un lucru foarte  mare ” prezentata de Teatrul Rosu in Music Club si si m-am convins de acest lucru.

Fiind vorba despre iubire (un subiect atat de sensibil) sunt convins ca daca   cei care au vazut piesa ar fi fost intrebati la final ” de ce v-a placut piesa?” raspunsurile ar fi fost diferite,  pentru ca fiecare om vine din spate cu o anumita experienta de viata si percepe in mod diferit intamplarile.  Insa cred ca toate raspunsurile ar fi adus vorba de ras. Pentru ca „iubirea e un lucru foarte mare ” este o comedie la care se rade mult , o comedie savuroasa ce cu siguranta va reusi sa va extraga din cotidian si sa va descreteasca fruntile.

iubirea e un lucru foarte mare

Este  de fapt o poveste ce  are ca protagonisti un el ( Costel – Daniel Hara ) si o  ea (Tanta- Adina Stoica), doi tineri care se intalnesc pentru prima data pe peronul garii din Medgidia. Aceasta intalnire , absolut banala, le va schimba insa radical viitorul celor doi oameni. Desi se vad pentru prima oara, cei doi decid intr-un ritm ametitor de repede sa-si construiasca o viata impreuna. Ce se va intampla in urma acestei intalniri veti afla insa doar daca mergeti sa vedeti piesa.

Pe langa subiectul intresant, un alt lucru care m-a impresionat in mod placut la aceasta piesa , a fost prezenta pe scena a povestitorului ( Sorin Saguna).  Ca la orice prima intalnire exista si in cazul de fata emotii,  ganduri si sentimente care nu sunt exprimate in mod direct. Exista momente stanjenitoare de tacere. Povestitorul intervine de fiecare data si explica aceste stari, trairi  interioare si ganduri  amplificand momentele comice. Este omul portrivit la timpul potrivit.

Despre regizor (Marius Gilea) si actori(Adina Stoica, Daniel Hara si Sorin Saguna ) numai de bine! Tineri, frumosi si talentati  au reusit sa urce aceasta piesa de teatru undeva acolo sus,  de unde probabil va fi cu greu data jos de alta  echipa.  S-a vazut asta in numarul mare al spectatorilor si in reprizele lungi de aplauze de la finalul piesei . De obicei ies de 5 ori la apaluze actorii cu nume mari, greii teatrului romanesc. Ei, desi sunt tineri  au reusit aceasta performanta si nu-mi ramane decat sa-i felicit si sa-i asigur ca voi fi prezent si la reprezentatiile viitoare.

„Iubirea e un lucru foarte mare” va juca din nou pe 27 aprilie ora 20:00 in acelasi Music Club. Dar pana atunci, Teatrul Rosu ne-a pregatit multe comedii interesante.  Pana la urmatoarea piesa , ne auzim ca de obicei aici sau pe facebook-ul PaulDutu.eu ! Rameneti aproape … povestim 🙂 !

Sursa foto: Diana Bordianu -Teatrul Rosu .

Acasa

Ce ar trebui schimbat in Romania? Sau ce n-ar trebui ?

O prietena posta pe facebook acum cateva zile ” Intrebarea zilei : Ce ar trebui schimbat in Romania?” . Recunosc ca m-au mancat foarte tare degetele sa las cateva comantarii la aceasta intrebare, ba chiar am si tastat cateva idei pana la ” enter-ul final ” dar m-am limitat intr-un tarziu la a da like postarii pentru a putea urmarii mai usor raspunsurile. N-am comentat pentru ca sunt de parere ca sunt mai usor de enumerat lucrurile ce n-ar trebui trebui schimbate in tarisoara noastra decat cele care ar trebui schimbate. Incerc sa fiu pozitiv si sa vorbesc de spre lucrurile frumoase din jurul meu 🙂 .

Acasa

Cateva ganduri despre compromisuri…

     Saptamana aceasta mi-au atras atentia in mod deosebit doua lucuri. Ambele m-au determinat sa-mi astern in fata voastra aceste ganduri….

         Este vorba de campania pornita de cei de la trupa Taxi -„Tacerea din ochi„. Campania a fost sustinuta de o piesa cu un videoclip foarte sugestiv si cu toate ca nu-s fan Mihaela Radulescu o apreciez mai degraba pentru implicarea in astfel de campanii decat in genul celor desfasurate sub sloganul „Fumatul e singura ta placere?!” .

Videoclipul campaniei il puteti urmari aici .

Pe langa demersul celor de la Taxi, in fata caruia ma inclin, am mai gasit pe site-ul alt-om.com, articolul „Scrisoarea superba a unui tata despre viitorul sot al fiicei sale”. Din punctul meu de vedere insa descrierea facuta de doctorul Kelzz Flanigan viitorului sot al fiicei sale este una ideala. Dupa mine, aceasta ar fi dragostea ideala si, cum idealul nu exista se ajunge la anumite compromisuri. Multi dintre voi vor spune acum ca deh, relatie fara compromisuri nu se poate si pe de o parte sunt de acord cu aceasta afirmatie insa ar trebui ca aceaste compromisuri sa aiba o limita.

Cu totii am facut, facem, sau vom face la un moment dat compromisuri. Cu siguranta v-ati intrebat, ca si mine de altfel, cel putin o data de ce ati facut compromisurile respective si de ce ati luat anumite decizii. Din pacate, sau poate chiar din fericire sunt intrebari retorice la care cel mai adesea nu gasim raspuns. Constientizarea faptului ca am ajuns sa facem compromisuri prea mari in favoarea partenerului de viata este un act dureros si ar trebui ca indata ce realizam ca acest lucru se intampla sa incercam sa rezolvam problema.

Nu-s specialist in psihologie sau sociologie (sunt doar un om care traieste, iubeste, simte…)  insa sunt de parere ca oamenii nu se pot schimba foarte mult si nici pentru o perioada indelungata. La un moment dat, vor da semne de intoarcere la „vechile obiceiuri”. In plus, aici, intervine frica … frica ca s-ar putea intoarce oricand la acele „vechi  obiceiuri”. Crezi ca poti trai cu aceasta frica???Fara ca ea sa ti stirbeasca din personalitate??? Eu unul  zic ca nu,   si nici nu cred ca merita, ajungand astfel la spusele lui Claudiu Bleont:

„Creste-te, educa-te si mergi mai departe!”

Teatru

Profesiunea doamnei Warren

Raman palcut surprins de fiecare datata cand trec pragul unui teatru de multimea si diversitatea oamenilor. Intr-o lumea a stresului , a aglomeratiei si a vitezei, nu toti oamenii au uitat de sufletul lor si si-l mai bucura din cand in cand cu astfel de de activitati .

Aseara am ales Teatru Mic, vrand neaparat sa o vad jucand pe Maia Morgenstern pe care , spre rusinea mea, desi o urmatesc mereu la Tv nu o vazusem niciodata la teatru. Am ales asadar „Profesiunea doamnei Warren”, o „comedie neplacuta” si nu regret deloc alegerea facuta.