Da, da. Ai citit bine! M-am dus saptamana trecuta in Ceainaria ARTea, la teatru, si cand colo ce sa vezi …. caini. Nu, nu dinamovisti 🙂 , „Caini” de Alex Tocilescu.
O piesa pe care o vazusem deja in programul mai multor teatre independente si care reusise sa-mi starneasca intr-un fel sau altul curiozitatea.
Ghidandu-ma dupa faptul ca frumusetea, talentul si lucrurile bune in general se exprima in cuvinte putine cand am auzit ca piesa se cheama simplu, sec „Caini” nu am putut ramane indiferent … imi plac foarte mult cainii.
Partea mai putin placuta este ca simpatia pe care le-o port eu cainilor nu a fost de ajuns pentru ca piesa „Caini” sa ma impresionze intr-un mod pozitiv.
De ce?
Eheee, e o discutie lunga aici … .
Din puncul meu de vedere, piesa are minusuri pe mai toate planurile si nu are nici un element „cheie” care sa acopere minurile si sa determine spectatorul sa revina in sala de spectacol. Eu unul nu i-am gasit un motiv pentru care sa ma intorc s-o revad.
Ideea piesei de a personifica cainii si de a prezenta prin intermediul lor diverse tipologii umane este una foarte interesanta, insa textul este slab. Exceptand cateva replici dintre cei doi caini, Bob si Rita, textul este usor lipsit de consistenta si daca nu s-ar fi folosit un limbaj licentios, cred ca s-ar fi pretat foarte bine elevilor din clasele V- XII. Celor care vin pentru prima data la teatru si nu au mari pretentii 🙂 .
In materie de actori mi-a placut interpretarea Roxanei Neagu. Poate si datorita rolului, aceasta a reusit sa transmita mai multa emotie decat colegii ei de pe scena.
Decorul a fost foarte neinspirat ales. Stiu ca e vorba de o ceainarie si e vorba de o scena mica unde nu poti face aranjamente prea complicate insa am mai vazut piese acolo … stiu ce vorbesc. Scaunele care de fapt imitau o canapea, puteau fi inlocuite cu usurinta cu niste fotolii bara brate (ceainaria avand aceste fotolii).
Un alt aspect care mi-a placut la aceasta piesa a fost maiestria regizorului Liliana Cîmpeanu de a marca diverse momente ale actiunii prin jocuri de lumini. Ce nu mi-a placut insa a fost faptul ca aceste jocuri de lumini au fost puse in practica si cu ajutorul spectatorilor ce stateau asezati la masa de langa intrerupator. Nu stiu … uneori ar trebui sa se acorde mai multa atentie detaliilor de genul acesta; altfel ca regizor te expui riscului de a te trezi cu lumina aprinsa intr-un moment in care ea ar fi trebuit sa stea stinsa.
Distributie:
Rita: Roxana Neagu
Bob: Cristi Constantinescu
Georg Richter: Bogdan Bran
Nina/Elena: Andreea Bosneag
Cristian: Altan Safta-Zecheria
Regie: Liliana Cîmpeanu
Foto: Mihaela Petre. Galeria foto completa aici.
Aceste fiind spuse, cainii lui Tocilescu nu au reusit sa ma impresioneze. Nu cat mi-as fi dorit. Mi-a ramas insa curiozitatea de a vedea spectacolul intr-o sala mai mare, mai permisiva. Acolo cred ca s-ar rezolva „problemele” spatiului, luminilor, decorului. Iar o data rezolvate aceste probleme s-ar acoperii si „problema” textului. Parerea mea!
Pana una alta daca ai vazut piesa (la ARTea sau in alta parte) te invit sa imi spui, printr-un comentariu, parerea ta.