Carti

AcasaCarti

Nina Hariton a lansat la București primul său volum de rețete haute cuisine

359355824_285908377347128_6379862978360174398_n
views
5663

Pas cu pas în bucătărie. Tehnici, secrete și rețete

Nina Hariton s-a făcut remarcată încă de la preselecții când a reusit să obțină trei cutițe de aur.  De atunci, de când i-a promis lui Chef Bontea că va ajunge în finală, Nina a muncit cu pasiune și daruire și nu doar că a ajuns în finală dar a câștigat și sezonul 11 din emisiunea Chefi la Cuțite.

Iar aventura ei de abia acum începe pentru că la scurt timp după câștigarea premiului, Nina a decis să împărtășească din secretele ei culinare și din tehnicile pe care le-a învățat în Paris de la chefi de stele Michelin,  fanilor săi și celor pasionați de gătit prin intermediul cărții – Pas cu pas în bucătărie. Tehnici, secrete și rețete.

Mă numesc Nina, dar familia și prietenii îmi spun deja chef Nina. Cum a început aventura mea gastronomică? Totul a prins contur în 2015, când am avut șansa să fiu admisă la cea mai bună școală de bucătărie din Franța, L’école de Paris des Métiers de la Table, unde am învățat timp de un an bazele bucătăriei și ale culturii gastronomice la cel mai înalt nivel.

 

În toată această perioadă, mentorul meu a fost Adrien Roux, chef și discipol al renumitei vedete din gastronomia mondială, cheffe Hélène Darroze, care până în prezent deține trei restaurante cu 6 stele Michelin (The Connaught din Londra, cu 3 stele Michelin, Marsan par Hélène Darroze din Paris, cu 2 stele Michelin si Hélène Darroze à Villa La Coste din Provence, cu 1 stea Michelin).

Am continuat cu Anaïs Foray, cheffe de peste 15 ani, alaturi de Yannik Alléno, un chef care a acumulat de-a lungul carierei sale 12 stele Michelin.

Pe scurt, în cartea mea o să descoperiți tehnici, rețete și secrete din bucataria copilăriei mele din Republica Moldova îmbinate armonios cu elemente din bucatăria franceză haute cuisine, rețete pe care le-am învățat în zeci de ani și pe care le-am exersat de sute de ori pentru prieteni, familie, pentru oameni îndrăgostiți de gastronomie ca si mine.

A fost greu, am început cu entuziasm în emisiunea Chefi la Cuțite, am continuat cu pasiune și am muncit cu gândul, cu mâinile, cu sufletul iar azi a venit momentul să vă arăt cum cuvintele prind gust, culoare și sens.”

Cartea Ninei Hariton are capitole dedicate gastronomiei franțuzești, secrete ascunse în spatele unor sosuri celebre, deserturi care au scris istorie dar și rețete care i-au adus marele premiu în cadrul emisiunii Chefi la cuțite.  Cei care îi vor cumpăra cartea vor afla poveștile din spatele unor preparate celebre pentru gastronomia franceză dar vor descoperi și tehnicile de preparare la unor ingrediente care stau la baza gastronomiei franțuzești.

Evenimentul a fost susținut de Crama Ceptura, care au fost parteneri pe toată durata competiției Chefi la Cuțite nr. 11.

,,Lumea vinurilor şi lumea bucătăriei sunt două zone care se completează perfect. Parteneriatul cu emisiunea Chefi la Cuţite a fost o oportunitate de a consolida poziţia de partener ideal, pentru vinurile Crama Ceptura, vinuri gastronomice şi cele mai fine preparate culinare. Iar când excelenţa are un nume – Nina Hariton, susţinerea proiectului de lansare a cărţii Pas cu Pas în bucătărie a fost o continuare  firească a asocierii celor două lumii.”, a povestit Andra Pătruț, brand manager din partea Cramei Ceptura.

Proiectul Ninei a prins contur și formă sub atenta supraveghere a echipei editurii PRIOR care au avut grijă ca totul să fie impecabil de la paginație la font, de la structură la fotografii.

 

,,Pasiunea Ninei pentru gătit se găsește în bucuria ei de a împărtăși rețete de poveste cu ceilalți. Așa s-a născut și ideea de a așeza totul în paginile acestei cărți, iar Editura Prior a răspuns cu promptitudine și implicare pentru ca acest proiect să devină realitate într-un timp rapid.

Întreaga echipă PRIOR a avut grijă ca totul să fie impecabil de la paginație la font, de la structură la fotografii. Sperăm să vă facă plăcere să parcurgeți această carte de rețete, așa cum a simțit Nina să o scrie pentru noi toți și să vă bucurați atunci când puneți în practică rețetele creative ale autoarei. Cartea poate fi achiziționată online (de pe ebookshop.ro) și poate fi livrată oriunde în țară!”, a explicat Ion ARZOIU, Director Editura PRIOR.

Este de ramarcat faptul că Chef Sorin Bontea, care a instruit-o și care i-a ghidat pașii Ninei pe perioada competiției, a primit cu entuziasm vestea lansării cărții – Pas cu pas în bucătărie. Tehnici, secrete și rețete

Sunt mândru atunci când văd cum evoluează copiii mei, deschizând noi uși după experiența Chefi la cuțite. Iar pentru Nina Hariton, cartea aceasta este un nou drum și o modalitate atât de frumoasă de a vă împărtăși din priceperea și creativitatea ei atunci când vine vorba de arta culinară.

 

Om cu amprenta gastronomiei din Franța, unde a și lucrat în restaurante haute cuisine, Nina are ce să vă povestească și să vă arate despre bucătărie – așa cum a făcut-o și în competiția în care ea și-a lăsat amprenta. Iar pentru mine este o împlinire faptul că Nina a făcut parte din echipa mea. Mai departe, vă invit să vă lăsați inspirați de sfaturile și trucurile culinare ale unei câștigătoare.”  – Chef Sorin Bontea

 

Și lucrurile nu se opresc aici. Nina Hariton, dincolo de cariera ei în Franța în imobiliare, dincolo de premiul câștigat la Chefi la Cuțite, Nina este mama la rândul ei, și din dragoste de copii, din nevoia de a întoarce ceva spre comunitate, a decis să facă mai mult decât să lanseze o carte de gastronomie și a hotărât să direcționeze 11% din drepturile de autor catre asociația BLONDIE. Cu ce se ocupă aceasta asociație și de ce a ales Nina să susțină cauza lor descoperă în acest link: https://www.asociatia-blondie.ro/

Despre Asociația Blondie

Asociația Blondie s-a născut pentru a oferi copiilor bolnavi și singuri șansa la o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual. Misiunea asociației este de a reduce mortalitatea și de a crește șansele la viață ale copiiilor cu afectiuni grave în risc social.

Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond și singur în spitalul din Constanța. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație cardiacă congenitală în care cele două artere mari sunt inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul „Ziua” cu titlul „Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj”. Atunci, Adelina Toncean, fondatoarea asociației a știut că va fi copilul ei.

La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament. Timp de 11 ani, Blondie nu a trăit niciodată ca un copil bolnav. Deși știa că va muri. 25 octombrie 2014 este ziua în care Blondie a murit. Avea doar 13 ani.

Despre Crama Ceptura

Povestea Crama Ceptura începe în 2005 odată cu degustarea primului lot de vin Crama Ceptura, la doar un an de la începerea construcției cramei.

Azi Crama Ceptura dispune de o secție de vinificare care asigură prelucrarea a 10,000 tone de struguri pe sezon, o capacitate de păstrare de aproximativ 10 mil. de litri de vin și echipamente tehnologice sofisticate de ultimă generație. La Crama Ceptura facem totul pentru a ne asigura că, de la culesul roadelor pâna la îmbutelierea vinului și distribuirea lui valorificăm toate resursele pe care natura ni le oferă pentru a desăvârși gustul distinct al soiurilor de vin pe care le cultivăm. #Cramaceptura #neaduceimpreuna

Despre Editura Prior

Compania Prior Media Group a fost fondată în 1994 și are ca obiect de activitate importul şi distribuţia în România a celor mai importante lucrări de referinţă tipărite în lume, atât enciclopedii sau dicţionare generale, cât şi tematice, care acoperă toate domeniile cunoaşterii.

În prezent lucrăm cu mai mult de 800 de edituri şi grupuri editoriale din întreaga lume și dispunem de o ofertă diversificată, astfel putând veni atât în întâmpinarea cererilor multivolum, carte de stoc, cât şi a celor prin care se solicită carte de specialitate – în regim de comandă, aceasta din urmă constituindu-se ca o latură a activităţii noastre în continuă dezvoltare.

Încă de la înfiinţare, printre clienţii noştri s-au numărat atât instituţiile de cercetare şi documentare, bibliotecile universitare şi academice, băncile, organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale, cât şi persoanele fizice iubitoare de carte straină, cărora le-am oferit lucrări din cele mai diverse domenii: carte educatională, carte academică, carte pentru copii, albume de artă, publicaţii periodice, etc.

Partener al evenimentului: Restaurant Zatara

Fotograf: Maverick Whythe

 

AcasaCarti

LIBREX – Solidari cu tine în timpul pandemiei COVID-19!

Campanie Solitari și Solidari_1152x773-07
views
6892

Campania LIBREX Solidari cu tine: transport gratuit, donații de cărți și o ediție de colecție de semne de carte.

 

Librăria online LIBREX lansează campania Solidari cu tine, cu scopul de a încuraja cititul în timpul pandemiei COVID-19, prin trei acțiuni de solidaritate:

  • LIBREX îi susține pe cititori suportând toate cheltuilile de transport pentru orice comandă pe teritoriul României, indiferent de valoare, pe toată perioada de izolare impusă.

 

  • În parteneriat cu Fundația World Vision Romania, LIBREX va trimite în comunitățile defavorizate 400 de cărți pentru copii și adolescenți, în special pentru micuții care nu au acces în această perioadă la cursuri online. Cititorii care vor să contribuie la această inițiativă pot face acest lucru prin achiziționarea de pe site de vouchere de 5, 10 și 15 lei, toată suma fiind folosită pentru donarea de cărți pentru copii și adolescenți care nu au acces la școala online.

 

  • LIBREX lansează o colecție limitată de semne de carte, #CititulInVremeaCOVID, care vor fi oferite cititorilor la orice comandă, pentru a păstra vii în memorie și experiențele frumoase trăite, cu ajutorul cărților,  în această perioadă fără precedent.

LIBREX.ro este o librăriie online care a ales să-și continue activitatea în această perioadă, promovând cititul și având ca principală preocupare siguranța clienților, dar și a angajaților.

“Ne dorim ca astfel să redescoperim plăcerea cititului, să oferim clienților relaxare, o alternativă de a petrece timpul și, de ce nu, o oportunitate de dezvoltarea personală. De asemenea, ne dorim să dăm o nouă șansă micuților care nu au acces la școală în această perioadă și care pot folosi timpul descoperind universul minunat al cărților”, a declarat Ionuț Radu, fondator Librex.ro.

Vânzările de cărți au scăzut considerabil în ultima vreme, cheltuielile privind activitățile culturale și de divertisment fiind tăiate de români de pe lista de priorități. LIBREX îi încurajează însă pe români să investească în cărți și în educație și în această perioadă, acestea fiind un câștig indiferent de context sau provocări.

AcasaCarti

Premieră pentru România: o carte despre un oraş a inspirat un film!

In cuand Sinaia la pas în 60 de secunde
views
6896

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” scrisă de către arhitectul Dan Manea se leagă mai multe premiere. Ultima noutate absolută pentru piaţa cărţii din România este faptul că o carte despre oamenii, istoria şi arhitectura unui oraş a inspirat un film! În lunile iulie-septembrie, pe canalele TVR1, TVR2 şi TVR HD, va rula o serie de 60 de episoade intitulată „Sinaia la pas în 60 de secunde”, realizată de către regizorul Cornel Mihalache. Fiecare episod spune o poveste.

În incursiuni de câte 60 de secunde, telespectatorii sunt invitaţi să (re)descopere Sinaia din perspective inedite, să cunoască oamenii remarcabili care au aşezat onorant România pe harta Europei şi să viziteze locurile de care aceştia şi-au legat viaţa sau în care au creat opere excepţionale. Cum ar fi să îl vizităm pe Ion Luca Caragiale în Casa Gentillini din Sinaia, clădire care se găseşte şi astăzi pe str. Avram Iancu la nr. 28? Cum ar fi ca, trecând prin Sinaia Nouă, cartierul Cumpătu de azi, să auzim revărsându-se din Vila Luminiş acordurile compoziţiilor cu care maestrul Enescu a cucerit întreaga lume? Sau i-am putea urmări cântând alături de el pe discipolii săi, Yehudi Menuhin şi Dinu Lipatti, ei înşişi deveniţi maeştri între timp. În pelegrinările noastre prin Sinaia l-am putea saluta pe Nicolae Iorga, aflat pe prispa Mănăstirii Sinaia, atunci când nu îl găsim aplecat asupra mesei sale de lucru din casa ce i-a aparţinut, aflată şi în prezent în cartierul Furnica. Ori am putea să dăm mâna cu Nicolae Titulescu, proaspăt întors în ţară, din Elveţia. Istoria prinde viaţă, iar clădirile îşi deapănă poveştile. Sunteţi invitaţi să redescoperiţi Sinaia şi, prin ea, o Românie aşa cum poate nu o ştiaţi, începând cu 3 iulie, pe canalul TVR1, de luni până vineri, de la ora 1959, pe TVR2, de luni până duminică, de la ora 1948 şi pe TVR HD în intervalul orar 0800 – 2400.

Filmul este realizat de Blue Masters Marketing, compania de marketing cultural care deţine editura Princeps Publishing, cu sprijinul companiei Qfort, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune. Serialul „Sinaia la pas în 60 de secunde” este regizat de Cornel Mihalache, realizatorul emisiunilor „Cu ochii în patru” şi „Curat Caragiale! Parol” la Televiziunea Română. În calitate de regizor, Cornel Mihalache a lucrat la filmele „Căpşuni în aprilie” şi „Brâncuşi”, a primit un premiu APTR pentru anchetă (1997), un premiu UNITER pentru „Cel mai bun spectacol de teatru (2002)”, dar şi premiul Clubului Român de Presă pentru ancheta „1989. Sânge şi catifea” (2005).

Vizionează filmul a peste 150 de ani de istorie şi apoi citeşte despre personalităţile care au făurit istoria modernă a României! Vizitează Sinaia ca să mergi pe urmele paşilor iluştrilor noştri predecesori. Îţi vor revela România mândră, puternică şi frumoasă pe care o iubeşti!

„Sinaia, Oraşul Elitelor” este un proiect editorial realizat în parteneriat cu Primăria oraşului Sinaia şi cu sprijinul Velux, Deutek, Cegedim, Rohe România, Hotel International Sinaia, Rina Sinaia, Hotel Palace, Cabana Schiori, Hotel Bucegi, Foişorul cu Flori, Inkorporate Print, Trade Media, Art & Craft, GPSMAPS şi Avincis.

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” se leagă mai multe premiere pentru piaţa de carte românească, premiere care transformă acest produs editorial într-un adevărat ambasador al oraşului Sinaia. Încă de la momentul lansării ei, pe website-ul cărţii, www.sinaiaorasulelitelor.ro, există o hartă digitală, în care clădirile monument şi casele de autor sunt localizate prin GPS cu ajutorul soluţiei de hărţi vectoriale digitale oferită de GPSMAPS, liderul hărţilor digitale vectorizate GPS din România. Harta este optimizată inclusiv pentru dispozitivele mobile. Versiunea electronică este dublată de harta tipărită ce însoţeşte cartea, un adevărat ghid al frumuseţilor oraşului. De asemenea, în premieră pentru o carte despre un oraş, o parte din veniturile obţinute din vânzarea sa se întorc în finanţarea infrastructurii turistice a împrejurimilor oraşului. Banii sunt donaţi Asociaţiei „Clubul Rotary Valea Prahovei” pentru susţinerea proiectului “Belvederile din Bucegi”, ce are ca scop promovarea potenţialului turistic al ariei protejate Parcul Natural Bucegi. Cu ajutorul acestor sume şi a contribuţiei comunităţii locale va fi readus în actualitate traseul regal Sinaia-Poiana Stânii Regale, ce include punctele tradiţionale de belvedere de la Stânca Sf. Ana, Stânca cu clopoţei, Stânca Franz-Josef şi Poiana Stânii însăşi, care vor fi marcate şi amenajate ca locuri de odihnă şi informare.

Vă rugăm găsiţi mai jos link-urile la trailer-ele filmului:

Acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici – part. 1

Acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici – part. a 2-a

Acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici – part. a 3-a

Acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici – part. a 4-a

Adrian Majuru – Directorul Muzeului Municipiului Bucureşti

Arh. Ileana Tureanu – Preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România

Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia

Arh. Dan Manea – autorul cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor”

AcasaCarti

#Gaudeamus2016: Fluturele gladiator. Teatru politic, queer & feminist pe scena românească

fluturele-gladiator_coperta1
views
7723

Fluturele gladiator. Teatru politic, queer & feminist pe scena românească
de Cristina Modreanu și Dan Perjovschi, lansare în cadrul Gaudeamus 2016

 

Curtea Veche Publishing are plăcerea de a anunța lansarea volumului  Fluturele gladiator. Teatru politic, queer & feminist pe scena româneascăde Cristina Modreanu, cu desene de Dan Perjovschi. Evenimentul va avea loc duminică, 20 noiembrie 2016, ora 14.00, la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Pavilionul Central, Romexpo.

AcasaCartiLocuri

„ Sinaia la pas ” – drumeţii prin istoria unui loc!

slider9
views
6958

„Sinaia la pas” – drumeţii urbane prin istoria şi cotidianul unui loc

Obişnuim să mergem în vacanţă la munte, la mare, în marile oraşe ale lumii sau în croaziere, sperând să trăim momente memorabile. Cum ar fi însă, să putem alege să călătorim în timp? Să trăim pe viu marile momente ale istoriei, să îi redescoperim într-o altă lumină pe cei care au marcat istoria naţională şi universală prin strălucirea lor? Cum ar fi să îl vizităm pe Ion Luca Caragiale în Casa Gentillini din Sinaia, clădire care se găseşte şi astăzi pe str. Avram Iancu la nr. 28? Am fi surprinşi să vedem că îşi creează schiţele într-o modestă anexă din spatele casei. Ne-ar povesti că îşi găseşte lesne inspiraţia în desele sale călătorii cu trenul de plăcere, între Bucureşti şi Sinaia. Sau poate ar povesti despre lunga sa amiciţie cu George Matheescu, cel mai longeviv primar al oraşului Sinaia. De fapt, se spune că remarcabilul edil sinăian, considerat părintele oraşului modern, l-a inspirat pe Conu’ Iancu în alcătuirea celebrului său personaj „Mitică”.

Carti

“Sinaia, Oraşul Elitelor”. O carte-ambasador al valorilor naţionale.

sinaia
views
7358

Nu poti pretui, daca nu cunosti! – este motto-ul unui om ce a ales sa descopere Sinaia dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber. Acest OM, arhitectul Dan Manea,  a inteles ca Sinaia este fara  niciun dubiu un oras al elitelor, ca imbogesteste intr-un mod unic  patrimoniul national  si a strans toata dragoastea pe care i-o poarta acestui oras in cartea  „Sinaia, orasul elitelor”, o carte care dupa parerea domnului Adrian Majuru (istoric, antropograf şi jurnalist, director al Muzeului Municipiului Bucureşti) a reusit sa surprinda toate detaliile care au facut din aceasta asezare un oras diferit de celelalte orase ale Romaniei. Acest diferit este cartografiat cu atentie si sensibilitate, oferindu-i cititorului optiunea de a calatori prin povestea ilustrata a Sinaiei, fara ca distantele sa diminueze senzatia de apropiere afectiva. Volumul are parfumul unei monografii ilustrate si povestite a Sinaiei, situandu-se la granita dintre un studiu monografic, o carte de calatorie si un album.

Carti

Ce ne spunem cand nu ne vorbim ?

ce-ne-spunem-780x384
views
7249

…si tacerea-i  un raspuns … 

dar totusi , „Ce ne spunem cand nu ne vorbim?” 

 Se spune ca in dragoste nu conteaza distanta. Nici varsta, si nici cuvintele. Conteaza ca sufletele implicate sa rezoneze cu adevarat. Daca se intampla asta,  nimic altceva nu mai conteaza …

 Si totusi, „Ce ne spunem atunci cand nu ne vorbim?”. De-a lungul timpului, probabil foarte multi oameni si-au pus aceasta intrebare, insa  Chris  Simion a avut curajul sa  faca public raspunsul sau prin romanul „Ce ne spunem cand nu ne vorbim„.

In cartea sa, Chris Simion spune, cu o sinceritatea uimitoare, povestea a doi oameni …  O Floarea a Soarelui si un Zmeu  Albastru, ce se iubesc dincolo de orice ratiune umana. Si cum aceastia reusesc sa rezoneze in ciuda a tot. Unori chiar si in ciuda faptelor lor.

 Intr-un plan secundar, „Ce ne spunem cand nu ne vorbim”  ne propune un moment de sinceritate individuala. Asta pentru a putea intelege sinceritatea in doi.

Pentru ca totul este ca intr-un lant.

sinceritatea individuala – sinceritatea in doi – DOI – sinceritate in doi – sinceritate individuala

Daca o veriga din acest lant lipseste, totul se duce de rapa , cei DOI devenind doi – doi oameni care stau impreuna, dar care simt separat.

Cartea reda foarte bine intrebarile si framantarile celor doi protagonisti punand foarte mare accent pe trairile interioare ale acestora.

Desi mesajele motivationale sunt puternice si numeroase, romanul „Ce ne spunem cand nu ne vorbim” nu este sufocat de acestea. Chris Simion a reusit sa le integreze foarte bine in subiectul cartii, rezultatul final fiind unul foarte interesant.

Titlu: Ce ne spunem când nu ne vorbim
Autor:Chris Simion
Editura:Trei
Anul aparitiei:2011
Nr de paigini:256

Sursa foto : http://www.evantaiulmemoriei.ro/

Carti

Sora – Rosamund Lupton

Ce faci daca sora ta dispare fara urma?

„Sora” de Rosamund Lupton (bestseller international) este primul thriller pe care l-am citit si desi pana acum ocoleam genul acesta de carti, Rosmund Lupton m-a facut sa-mi doresc sa mai citesc si altele.

M-a captivat inca de cand am gasit-o in librarie. Dupa cum era dosita acolo pe raft am avut impresia ca pe mine ma astepta. I-am vazut coperta care o face sa fie misterioasa, i-am citit descrierea care pe loc mi-a starnit curiozitatea si mi-am dorit sa o am…mi-am cumparat-o, am citit-o si mi-a placut foarte mult.

Sora

Este o carte plina cu stari emotionale puternice si nu de putine ori mi-a umplut ochii cu lacrimi sau m-a tinut cu un nod in gat si cu tensiunea ridicata. Daca mai esti si „fericita posesoare” a unei surori, ai face bine sa o tii prin preajma in timp ce citesti cartea, deoarece cu siguranta vei vrea sa o imbratisezi pentru a te bucura de faptul ca face parte din viata ta.

Povestea este despre doua surori, respectiv Beatrice (sora mai mare) si Tess (sora mai mica). Agitatia incepe cand Tess dispare, iar Beatrice se muta in locul ei pentru a reusi sa afle ce s-a intamplat. La scurt timp, sora sa este gasita moarta intr-o cladire veche, iar autoritatile sustin ca este sinucidere, insa Beatrice este convinsa ca sora ei nu ar fi putut face una ca asta, motiv pentru care incepe sa faca sapaturi si sa se afunde din ce in ce mai mult in secretele pe care le afla despre Tess. Cu toate ca actiunea are loc in prezent, cam 80% din carte ne duce in trecutul lui Tess prin intermediul depozitiei lui Beatrice. Mai exact, Beatrice stie deja toata povestea si ne lasa pe alocuri unele indicii care pe mine m-au ametit incontinuu pana cand am aflat deznodamantul.

Cartea te transforma intr-un Sherlock Holmes insa oricat te-ai stradui sa pui informatiile cap la cap, nu vei reusi sa ajungi la o concluzie deoarece mereu intervine cate o rasturnare de situatie. Si desi cartea este axata in mare parte pe deslusirea misterului „sinucidere sau crima”, autoarea reuseste sa ne indrepte atentia subtil spre Beatrice care odata cu incercarea disperata de a afla ce s-a intamplat cu sora ei, face progrese si in descoperirea propriei persoane. Daca pana atunci traise ca intr-un glob de sticla, de cand a murit sora ei, Beatrice a inceput sa vada ce inseamna sa traiesti cu adevarat, cum este sa interactionezi cu oameni din diferite straturi sociale si cum este sa duci o viata in niste conditii nu tocmai asemanatoare cu cele in care traise pana atunci. Este pusa in situatii in care nu si-ar fi imaginat vreodata ca va ajunge, iar toate aceste schimbari bruste o fac sa se analizeze mai mult.

Este o carte care iti va starni curiozitatea si te va face sa-ti pui si mai multe intrebari cu fiecare pagina pe care o citesti.

Asadar, sinucidere sau crima?…aceasta este intrebarea! Va invit sa o cititi pentru a putea da raspuns intrebarii si bineinteles, astept parerile voastre.

Roxana Gidea 

Carti

Oana Pellea – Jurnal 2003-2009

Oana Pellea – „Adevarata valoare sta in lucrurile simple” – 

 Jurnalul publicat de Oana Pellea l-am citit de ceva vreme insa am stat in cumpana daca sa scriu sau nu despre el aici. De ce? Pentru ca, pe de o parte,  o data cu parcurgerea jurnalului, am inceput sa o percep pe Oana Pellea ca pe o prietena si fara sa vreau sunt putin subiectiv; iar pe de alta parte, pentru ca am impresia ca orice comentariu / articol sau review referitor la aceasta carte este de prisos.  Jurnalul sau este scris intr-un mod atat de simplu, de frumos si de sincer incat nu poate sa nu impresioneze.

Oana Pellea foto 1foto: Alex  Galmeanu

Jurnalul Oanei Pellea este, asa cum spuneam, o carte scrisa intr-un mod sincer si simplu dar are cea mai puternica incarcatura emotionala pe care am simtit-o in vreo carte in ultima vreme. Vorbeste despre Dumnezeu, despre oameni si despre incercarile vietii.  Si o face intr-un mod frumos si inocent, Oana Pellea demonstrandu-si inca o data calitatea umana, inocenta si puritatea.

Ce mi se pare foarte interesant la aceasta carte este faptul ca desi nu este una vesela, reuseste sa trasmita o energie pozitiva de nedescris.  Cartea aceasta imi confirma teoria conform careia schimbarea sta in fiecare dintre noi. Oana Pellea a ales sa isi traiesca viata intr-un mod  frumos, decent si linistit … cu bune si rele, asa cum i-a fost scris sa o faca.  Are aparitii discrete dar calitative. Si daca ea a reusit sa o faca putem si noi. Trebuie doar sa vrem.

Omul Oana Pellea este fara doar si poate un OM FRUMOS. Jurnalul sau este una din cartile din care poti invata foarte multe lucruri.  Mie, personal, mi-a luat cam o luna sa-i citesc gandurile, pentru ca am simtit faptul ca am foarte multe lucruri frumoase de invatat  si am vrut sa asimilez tot ceea ce a incercat sa  transmita. Si am reusit ! Datorita acestei carti, acestui om, ma simt mai bogat  sufleteste!   Ma simt ca si cand am mai urcat o treapta in evolutia mea pe acest pamant. Si pentru asta trebuie sa spun  multumesc. Multumesc Oana Pellea, multumesc suflet frumos !

CartiEvenimente

Ziua Mondiala a Cartilor si Drepturilor de Autor

Asa cum v-am promis,  am fost asta seara prezent la „Noaptea Cartilor Deschise ” eveniment organizat de  Editura Litera  asta seara in Piata Universitatii din Bucuresti. Desi nu ma asteptam , eraceva lume stransa acolo si chiar si cateva care de transmisie de la diverse televiziuni.  Antena 3, TVR si cred ca si de la Realitatea Tv dar nu bag mana-n foc 🙂 .

Stiti proverbul ala cu pomul laudat ? Ei bine, dragilor, cam asa a fost. Initiativa  A fost una foarte interesanta, dar organizarea nu a fost la cel mai inalt nivel. Sau probabil  a fost dar nu pentru publicul din Romania . Idea era ca fiecare participant sa ia din covorul acela de carti o singura carte . Credeti ca asa s-a intamplat ? Departe gandul … primii care s-au imbulzit si au ajuns la carti au iesit victoriosi si cu cate 10 carti.  Poate nu vi se pare ca e lipsa de organizare din partea Editurii Litera, insa avand in vedere ca nu-s la primul eveniment de genul acesta pe care il organizeaza, ar fi putut schimba ceva… poate niste tineri acre sa imparta cartile multimii adunate …poate niste standuri si bancute pe care sa stai sa rasfoiesti o carte, poate niste scriitori sau personalitati care sa vorbeasca despre aceasta zi (poate una din cele mai importante zile pt activitatea unei edituri)…. nu stiu … ceva care sa nu-mi aminteasca de aglomeratia de la deschiderea vreunui supermerket atunci cand au loc reduceri la celebrele tigai.

Asadar am stat pe margine, m-am uitat lung (ca prostu’ chiar) si m-am oprit in Libraria Humanitas de la Cismigiu. Acolo alta viata…inca de cand am pasit l-am auzit citind, cu o intonatie perfecta, din cartea sa preferata pe Silviu Gherman. In tot acest timp , m-am uitat la carti. Si sentimentul era unul de bine … undeva pe fundal se auzea, parca, o carte care vorbea. Spre deosebire de imbulzeala din Piata Universitatii, aici era liniste si pace 😀 – cativa clienti care se uitau in linsite, atenti sa nu-i deranjeze pe cei din jur.

Mi-au placut si angajatii librariei :). O ea si un el foarte simpatici, cu bun simt si cu glume menite sa te faca sa zambesti sa sa-ti promiti ca o sa revii in locul ala.
Cat despre Jurnalul Oanei Pellea, da… mi l-am cumparat in sfarsit. Si va voi impartasi impresiile imediat ce il voi tremina de citit !
10176191_844103928937666_3510542549717504762_n

Acum va las, ma duc sa savurez cartea!
Ma-nclin!

CartiEvenimente

Ziua Mondiala a Cartilor si Drepturilor de Autor

Pe  23 aprilie, la initiativa UNESCO din Congresul General 1995,  este sarbatorita Ziua Mondiala a Cartilor si Drepturilor de Autor.

jurnalspiritual.eu

Desi foarte putin  mediatizata, Ziua Mondiala a Cartilor si Drepturilor de Autor are ecouri si in Romania. Astfel, in marile orase ale tarii, in librarii sau chiar pe strada, mai multe edituri daruiesc carti drept cadou iubitorilor de lectura.

De asemenea, siturile de profil se intrec in cadouri si oferte, acestea variind de la reduceri consistente de pret(-50%) , la vouchere de reduceri,  carti oferite gratuit, sau transport gratuit in 24 h de la lansarea comenzilor.

Intrucat la noi in tara, Ziua Mondiala a Cartilor si Drepturilor de Autor coincide cu Ziua Bibliotecarului, o serie de manifestari si evenimente de profil au loc si in biblioteci.

Cu toate ca-s o persoana comoda iar oferta de pe online este tentanta , diseara voi merge in Libraria Humanitas de la Cismigiu sa-mi cumpar Jurnalul Oanei Pellea.  Intrucat nu-mi cumpar decat cartile  care imi plac foarte mult, prefer sa merg sa le caut in librarii , sa le rasfoiesc, sa le simt mirosul acela spcific 😀 . Ba chiar am obiceiul de a ma apuca de citit in timp ce stau la rand la casa.  Stiu , ca pare surprinzator, dar in librarii inca sunt  sunt cozi la casa . Nu ma credeti pe cuvant? Mergeti sa va convingeti 🙂 .

 

Apoi voi merge in Piata Universitatii, unde, in cadrul Evenimentului „Noaptea Cartilor Deschise”.  Editura Litera are un proiect foarte interesant. Daruieste  gratuit cititorilor sai 10.000 de carti insotie de flori. Editura Litera are, de altfel, un dublu motiv de a darui carti si flori cititorilor; anul acesta implinind  25 de ani de existanta.

 

Despre evenimentul de asta seara, din Piata Universitatii, voi reveni mai tarziu cu un update la acest post.

Pana atunci, ne auzim ca de obicei aici, sau pe facebook-ul PaulDutu.eu   !

Ma-nclin !

 

Sursa Foto: jurnalspiritual.eu

Carti

Cimitirul – Adrian Telespan

Daca stau bine sa ma gandesc, despre „Cimitirul ”  am aflat inca din momentul lansarii, atunci  cand Telespan a oferit un interviu  celor de la Observator pe aceasta tema.  Eram  ca de obicei la calculator, cu spatele la TV, iar interviul se auzea undeva in fundal, asa ca nu i-am dat mare atentie , reusind sa retin doar numele cartii si al autorului, cel mai probabil pentru ca nu-s niste nume  comune cu care sa fiu obisnuit. Asta a fost in 2013 …

Cimitirul-Adrian-Telespan

In 2014 , in ianuarie sau februarie cineva din lista mea de facebook a distribuit un alt interviu al lui Telespan. Un interviu in care se vorbea evident despre „Cimitirul” si  implicit despre homosexualitate.  Mi-am amintit  atunci despre interviul din 2013 si , am zis sa intru sa vad despre ce e vorba .  Si mi-a placut. Mi-a placut  pentru ca promova ideea de a trai asa cum simti, de a fi fericit si liber. Apoi, am dat un search pe Google si am mai citit cateva interviuri pe care le acordase de-a lungul timpului Adrian Telespan si m-a impresionat  modul sau de gandire. Am decis ca „Cimitirul ”  e una din cartile pe care trebuie sa le citesc( am obiceiul de a-mi face des liste cu lucruri pe care trebuie sa le fac … piese de teatru, sau filme pe care trebuie sa le vad, carti pe care vreau sa le citesc , etc  – defect de zodie probabil 🙂 ) la un moment dat. Si se pare ca momentul acela a fost sambata trecuta cand, inainte de filmul   „Adio, dar mai stau putin”, am rasfoit cartea intr-o librarie . Cand am deschis-o si am vazut dedicatiile autorului de pe prima pagina, sincer mi s-a parut o porcarie … apoi in rasfoiala de moment am ajuns la momentul  interviului si al angarjarii lui Adrian Green( personajul principal al cartii ) ca administrator al cimitirului Wormholt si  m-am horatat s-o cumpar 🙂 .  Nu-mi pare rau  c-am facut-o … in ciuda subiectului considerat  tabu de unele persoane, in ciuda limbajului  direct, „Cimitirul” e o carte buna, interesanta, pe care timp de o saptamana n-am lasat-o din mana :).

Din punctul meu de vedere, cartea asta e scrisa intr-un mod inteligent.  De ce spun asta ? Pentru ca prezinta o perioada din viata unui om  intr-un mod direct, fara ocolisuri.  Omul ala traieste , iubeste, ia decizii (unele bune, altele mai putin bune), sufera sau se bucura in urma deciziilor luate. Toate lucrurile astea sunt spuse direct fara a fi cosmetizate  excesiv si inutil, se pare ca au prins foarte bine la un public plictisit de prea multe bla bla-uri.

Telespan vine, spune ce are de spus( povestea lui Adrian Green un homosexual roman care se multa la Londra pentru ca …e obosit), si pleaca .

Pleaca … pleaca fara a-si dori sa invete ceva pe cineva, pleaca cu dorinta ca noua cititorilor sa ne placa ceea ce a scris .

Si se pare ca ne place, din moment ce cartea are deja premii luate :

-cea mai buna carte romaneasca din 2013 , topul cititorilor- bookaholic.ro ;

-cartea anului 2013, premiul publicului – hyperliteratura.ro .

Este o carte scrisa intr-un mod inteligent si datorita mesajelor motivationale pe care le transmite acestea ajutand foarte mult la promovarea cartii.

Sfarsitul cartii este neasteptat lasand o portita deschisa pentru o viitoare carte.

Sursa foto: www.hergbenet.ro