Teatru

Teatru

Despre un om, un actor, un suflet. Curriculum Vitae -N.Ester!

„…poate ca articolul asta ar fi trebuit postat ieri 27.03 de Ziua Mondiala a Teatrului. Timpul nu mi-a permis… dar,  mai bine mai tarziu decat niciodata …”

Iubesc teatrul  si spun asta de cate ori am ocazia.  Daca m-ar intreba cineva de ce iubesc teatrul, sincer nu as sti ce sa-i raspund… cred ca e o chestie cu care m-am nascut, e o chestie care vine din mine si pe care mi-e  greu s-o explic. Probabil niste chestiuni nerezolvate dintr-o viata anterioara 🙂 .  Am vazut de-a lungul timpului multe piese de teatru (care mai de care mai bune); piese ce si-au pus amprenta asupra mea intr-un fel sau altul.  De obicei merg sa vad comedii deoarce acestea ma decontecteaza ,  ma fac sa uit  de ale mele si imi dau o stare de bine. Prefer de asemenea sa merg in cafe – teatre si sa vad piese noi cu actori tineri.  Imi plac actorii si am admirat intotdeauna la ei puterea de a fi altcineva cu fiecare piesa. Mi se pare fascinant sa poti fi de fiecare data altcineva, sa poti trece intr-o fractiune de secunda de la o stare la alta si mereu m-am intrebat oare ce se ascunde in spatele mastii din ziua respectiva.

curriculum vitaeImpins de aceste intrebari, am mers intr-o marti , pe 18 martie parca 😀 sa vad „Curriculum Vitae” cu Natalie Ester la Teatrul de pe Lipscani. O stiam pe Natalie de la Teatrul Evreiesc de Stat, si vazusem deja ” De ce tocmai tu ?” – o piesa care m-a impresionat foarte mult. Intregul context era favorabil ( piesa se juca in sala Muse, un fel de cafenea unde iti poti comada de baut, unde poti fuma si discuta relaxat cu prietenii, unde muzica de pe fundal este intotdeauna de calitate… si in plus promitea sa-mi raspunda la intrebarea mea referitoare la mastile actorilor) asa ca nu riscam nimic.

Spectacolul „Curriculum Vitae” e de fapt o provocare!
Provocarea de a veni sa vezi si sa asculti un om care nu mai are nimic de pierdut,care isi joaca ultima carte..isi da jos toate mastile, plange, rade, traieste si spune ceea ce simte cu gandul ca „oricum, seara asta se mai repetă”. Este o piesa pe care nu e de ajuns sa o vezi, trebuie sa o SIMTI! Ca pe o melodie a Lui Nicu Alifantis. Ca pe o poezie a Lui Mircea Cartarescu.
Provocarea de a simti un om, un actor, un suflet dincolo de orice rol sau masca.

La piesa asta m-am simtit diferit…. M-am smtit ca la o intalnire cu o veche prietena pe care d-abia acum mi-era dat sa o cunosc cu adevarat. O prietena ce pare ca acum mi se destanuie pentru prima data sincer, direct si fara ocolisuri in semi intunericul unei cafenele de pe Lipscani … pe muzica lui Alifantis.

Nu e o piesa complexa; decorul este si el simplu … un scaun, in semi intuneric. Adevarata valoare, spunea Oana Pellea, sta in lucrurile simple. Complexe sunt insa sentimentele transmise.
Ma-nclin !

Nicu Alifantis- Nu ma-ntreba nimic ….

P.S.: Daca mi-a raspuns sau nu aceasta piesa la intrebarea mea referitoare la mastile actorilor, n-o sa va spun … o sa va invit la urmatoarea reprezentatie sa simtiti raspunsul!

Teatru

Azi, despre iubire. Iubirea e un lucru foarte mare

Un vechi proverb bengalez spune ca atunci „cand inima-ti doreste casatorie, ai sa gasesti cu cine”. Plecand de la acest proverb, astazi o sa va vorbesc despre iubire si casatorie; caci da „Iubirea e un lucru foarte mare”  si daca exista sentimente , restul sunt detalii. Detalii pe care  oamenii pun accent in mod diferit. Duminica trecuta am vazut piesa” Iubirea e un lucru foarte  mare ” prezentata de Teatrul Rosu in Music Club si si m-am convins de acest lucru.

Fiind vorba despre iubire (un subiect atat de sensibil) sunt convins ca daca   cei care au vazut piesa ar fi fost intrebati la final ” de ce v-a placut piesa?” raspunsurile ar fi fost diferite,  pentru ca fiecare om vine din spate cu o anumita experienta de viata si percepe in mod diferit intamplarile.  Insa cred ca toate raspunsurile ar fi adus vorba de ras. Pentru ca „iubirea e un lucru foarte mare ” este o comedie la care se rade mult , o comedie savuroasa ce cu siguranta va reusi sa va extraga din cotidian si sa va descreteasca fruntile.

iubirea e un lucru foarte mare

Este  de fapt o poveste ce  are ca protagonisti un el ( Costel – Daniel Hara ) si o  ea (Tanta- Adina Stoica), doi tineri care se intalnesc pentru prima data pe peronul garii din Medgidia. Aceasta intalnire , absolut banala, le va schimba insa radical viitorul celor doi oameni. Desi se vad pentru prima oara, cei doi decid intr-un ritm ametitor de repede sa-si construiasca o viata impreuna. Ce se va intampla in urma acestei intalniri veti afla insa doar daca mergeti sa vedeti piesa.

Pe langa subiectul intresant, un alt lucru care m-a impresionat in mod placut la aceasta piesa , a fost prezenta pe scena a povestitorului ( Sorin Saguna).  Ca la orice prima intalnire exista si in cazul de fata emotii,  ganduri si sentimente care nu sunt exprimate in mod direct. Exista momente stanjenitoare de tacere. Povestitorul intervine de fiecare data si explica aceste stari, trairi  interioare si ganduri  amplificand momentele comice. Este omul portrivit la timpul potrivit.

Despre regizor (Marius Gilea) si actori(Adina Stoica, Daniel Hara si Sorin Saguna ) numai de bine! Tineri, frumosi si talentati  au reusit sa urce aceasta piesa de teatru undeva acolo sus,  de unde probabil va fi cu greu data jos de alta  echipa.  S-a vazut asta in numarul mare al spectatorilor si in reprizele lungi de aplauze de la finalul piesei . De obicei ies de 5 ori la apaluze actorii cu nume mari, greii teatrului romanesc. Ei, desi sunt tineri  au reusit aceasta performanta si nu-mi ramane decat sa-i felicit si sa-i asigur ca voi fi prezent si la reprezentatiile viitoare.

„Iubirea e un lucru foarte mare” va juca din nou pe 27 aprilie ora 20:00 in acelasi Music Club. Dar pana atunci, Teatrul Rosu ne-a pregatit multe comedii interesante.  Pana la urmatoarea piesa , ne auzim ca de obicei aici sau pe facebook-ul PaulDutu.eu ! Rameneti aproape … povestim 🙂 !

Sursa foto: Diana Bordianu -Teatrul Rosu .

Teatru

Profesiunea doamnei Warren

Raman palcut surprins de fiecare datata cand trec pragul unui teatru de multimea si diversitatea oamenilor. Intr-o lumea a stresului , a aglomeratiei si a vitezei, nu toti oamenii au uitat de sufletul lor si si-l mai bucura din cand in cand cu astfel de de activitati .

Aseara am ales Teatru Mic, vrand neaparat sa o vad jucand pe Maia Morgenstern pe care , spre rusinea mea, desi o urmatesc mereu la Tv nu o vazusem niciodata la teatru. Am ales asadar „Profesiunea doamnei Warren”, o „comedie neplacuta” si nu regret deloc alegerea facuta.