Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Missouri Sky

martie 29 @ 7:00 pm - 8:00 pm

35LEI

Urmăresc să dezvălui spectatorilor acel dar al imaginației perpetue, al visării, pe care literatura ni-l împărtășește prin fiecare poveste iscălită. Devenim așadar spectatori – martori la construcția acestui univers atât de personal, prin prisma celor două personaje, un elev în prag de bacalaureat și un profesor subapreciat profesional, dar în continuare pasionat și devotat elevilor săi (…). Din perspectiva pasiunii reciproce pentru literatură, cei doi reușesc să construiască treptat un univers comun, idealist, utopic chiar, în care informația devine un mecanism de apărare, un refugiu în fața realității și grijilor cotidiene, dar și o armă împotriva noastră, ca indivizi (…). Un spectacol care îmbină realul cu fantasticul, realismul psihologic cu suprarealismul – totul în jurul unei tematici atât de actuale și mediat dezbătute – Educația. 

Silvia Roman

„Missouri Sky” – un spectacol despre potriviri. Un fapt divers, mai curând sugerat, dar ale cărui implicații ar putea să fie – pe bună dreptate sau nu –  serioase. Diferența este că uniunea dintre cei doi nu este nici întâmplătoare (deși bazată pe un impuls), nici frivolă (deși bazată pe conjunctură). Doi oameni care, în felul lor, nu-și găsesc locul: o femeie care trăiește cvasi-singură, aflată la răscrucea inefabilă dintre „tinerețe” și „bătrânețe” – sau accepțiunile generale legate de aceste două concepte; un băiat pentru care viitorul nu e sursă de entuziasm, ci de angoasă. O legătură neprevăzută, dar necesară, motivată nu pe vreo caracteristică fizică (în fapt, apropierea fizică trebuie rapid expediată), ci de configurații intime.

Victor Morozov 

„Missouri Sky” este piesa câștigătoare a Concursului New Drama, ediția 2017

Vino la acest spectacol cu o carte și vei primi în schimb una nouă din cufărul cu cărți oferit de librăria online Cartepedia.ro

Missouri Sky

de  Victor Morozov

Distribuția:
Profesoara: Andreea Hristu
Elevul: Dan Pughineanu

Regia: Silvia Roman
Scenografia: Ruxandra Manolovici
Muzica: Bogdan Balea
Durata spectacolului: 1 h
Data premierei: 21 martie 2018
Recomandare: 15+

Biletele pot fi achiziționate pe https://teatrul-excelsior.ro/bilete/, pe platforma bilet.ro și de la Casa de bilete a Teatrului EXCELSIOR.

Facebook Comments Box

Detalii

Dată:
martie 29
Oră:
7:00 pm - 8:00 pm
Cost:
35LEI
Eveniment Category:
Etichete Eveniment:

Organizator

Teatrul EXCELSIOR
Telefon:
+4021 3159720
Email:
contact@teatrul-excelsior.ro
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Teatrul EXCELSIOR – SALA STUDIO
Str. Academiei, Nr. 28
Bucuresti, sector 1 România
+ Hartă Google
Telefon:
+4021 3159720
Vezi site-ul web Loc de desfășurare