Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Teatru: Frau Hess și grădinile ei!

ianuarie 29, 2017 @ 7:00 pm - 8:40 pm

30RON

Frau Hess și grădinile ei

Autor: Milton Frederick Marcus

Regia: Alexander Hausvater

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Muzica: Yves Chamberland

frauWillkommen, bienvenue, welcome! Fremde, etranger, stranger!
Spectacolul regizat de Alexander Hausvater este un cabaret de teatru, dans, muzică, într-un amestec al stilurilor de joc, text, imagine, operă, comedie, frenezie, alcool, senzualitate, sexualitate. Prin grotesc, ironie, umor negru, macabru, magia cabaretului cristalizează relaţia imposibilă dintre Frau Hess – extremă, excentrică, aristocrată, membră a Partidului Naţional Socialist – și Isaac Baum, evreul mândru, măcinat de conflictul renunţării la propria identitate, pentru a face parte din lumea ei. Cine e torţionarul? Cine e victima?!
Într-o perioadă tulburătoare, derutantă (Germania anului 1944), conştiinta lor intră în proces cu istoria, pentru asumarea vinei, iar suferinţa le ascute sensibilitatea la acuzaţiile care li se aduc. De pe o platformă morală superioară, protagoniştii acuză, fără să-și asume nimic, absolvindu-se de orice vinovăţie.
Într-un univers al inconştientului şi al subconştientului, unde ceea ce auziţi nu este ceea ce se spune, ceea ce se cântă nu este ceea ce se simte şi ceea ce pare nu este ceea ce este, ceilalti actori wagnerieni sunt cioburile de emoţie şi de gândire ale personajelor principale. Trupa Teatrului Evreiesc de Stat caută să redescopere noi sensuri şi să arunce o privire asupra unui subiect ce pare epuizat, dar din nefericire este inepuizabil. O privire lucidă, violentă, gravă, curajoasă asupra tragediei despre care ”Istoria nu cunoaşte o distrugere a vieţii umane comparabilă cu aceasta.” (Witold Pilecki).

Cu:

Frau Hess: Maia Morgenstern / Arabela Neazi
Isaac Baum: Constantin Cojocaru / Neculai Predica
Regizorul: Marius Călugărița
Măscăriciul: Veaceslav Grosu
Actrița 1, Fetița cu melci, Anușka: Anka Levana
Actrița 2: Cristina Cîrcei
Actrița 3: Natalie Ester
Actorul 1: Darius Daradici
Actorul 2: Viorel Manole

Bilete: 30 lei, 20 lei, 12 lei (elevi, studenți, pensionari)!

Facebook Comments Box

Detalii

Dată:
ianuarie 29, 2017
Oră:
7:00 pm - 8:40 pm
Cost:
30RON
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Teatrul Evreiesc de Stat
Str. Iuliu Barasch, nr. 15
Bucuresti, sector 3 România
+ Hartă Google
Telefon:
021.323.45.30
Vezi site-ul web Loc de desfășurare

Organizator

Teatrul Evreiesc de Stat
Email:
office@teatrul-evreiesc.ro
Vezi site-ul web Organizator