Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Teatru: Tragedie dentara!

noiembrie 16, 2017 @ 7:00 pm - 8:40 pm
30RON

tragedie dentara

Tragedie dentară

Autor: Jean-Claude Grumberg

Regia: Felix Alexa

Scenografia: Vladimir Turturică

Costume: Ioana Pashca

Muzica: Ada Milea

Concept video: Neil Coltofeanu

 

Spectacolul spune o poveste ale cărei rădăcini se află în Franţa celui de-al doilea război mondial. O poveste pe muchie de cuţit, balansând milimetric între tragism şi ”umorul scrâşnit” (după cum declară autorul însuşi) şi tandru totodată, între amintirea unor grozăvii de nespus şi o emoţie afectuoasă. Totul privit prin ochii unui puşti aflat prea des ca pacient în cabinetul dentistului Spodek, unde micile sale chinuri se ciocnesc de marea suferinţă a cuplului Spodek, care şi-a pierdut o fiică într-un lagăr al morţii, iar pe cealaltă, încă vie, în izolarea absolută a unei mănăstiri, unde ea s-a refugiat cu câțiva ani înainte, tocmai pentru a scăpa de deportare. Un spectacol puternic şi emoţionant despre situații paradoxale și extreme în care te aruncă istoria.

Cu:

Clara Spodek: Maia Morgenstern
Charles Spodek: Andrei Finți
Maica superioară, Mauricette, Corul: Anka Levana
Actorul bun la toate: Tudor Istodor

Bilete: 30 lei, 20 lei, 12 lei (elevi, studenți, pensionari)!

Facebook Comments Box

Detalii

Dată:
noiembrie 16, 2017
Oră:
7:00 pm - 8:40 pm
Cost:
30RON
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Teatrul Evreiesc de Stat
Str. Iuliu Barasch, nr. 15
Bucuresti, sector 3 România
+ Hartă Google
Telefon
021.323.45.30
Vezi site-ul web Loc de desfășurare

Organizator

Teatrul Evreiesc de Stat
Email
office@teatrul-evreiesc.ro
Vezi site-ul web Organizator