Natalie Ester: „Viaţa e frumoasă. Dacă nu e, o faci.”

In mod normal, orice interviu are o introducere. Invitata mea de astazi a decis ca acesta sa fie un interviu fara introducere. Domanelor si domnilor, fara sa mai lungesc vorba … Natalie Ester.

Te faci “vinovata” de faptul ca am inceput sa merg foarte des la teatru. Asta dupa ce am vazut “De ce tocmai tu ?”, unul dintre spectacolele mele preferate. Ce inseamna pentru tine teatrul?

Hai să încerc să nu vorbesc mult şi nici pe alături ca să nu-i plictisim pe cititorii tăi. Încep prin a mărturisi că interviul e un dialog în scris, tu mi-ai trimis întrebările, eu ţi-am trimis răspunsurile, am avut timp să înlătur cuvintele care îmi par în plus, păstrând ceea ce mie mi se pare esenţial.
Dacă percepţiile celorlalţi despre mine ar semăna cu asta a ta, m-aş ridica la o înălţime de unde m-ar lua ameţeala aşa că, hai să rămânem pe pământ, te rog eu mult. De-aici de unde îţi cer să vorbim, lucrurile sunt mult mai simple, poate mai sărace dar sunt mult mai aproape de adevăr.  Nu merit atâtea complimente. Dar îţi mulţumesc şi râd încântată. M-ai numit regizor. Nu sunt regizor. Dacă n-aş şti prin câte ar trebui să treacă un artist ca să merite titlul ăsta, mi-ar fi poate mai uşor să-l port.  Îmi aleg însă cu mare grijă pălăriile. Asta de actor îmi place atât de mult încât n-aş renunţa la ea pentru nimic în lume. Dar un actor e mai mult decât o simplă marionetă, în noi  e o aglomeraţie de nedescris, oamenii ăia simt nevoia acută să trăiască, exact ca mine şi ca tine. Ce era să fac cu ei? I-am poftit pe nişte coli de hârtie şi i-am lăsat să vorbească. Apoi i-am ajutat să se ridice de-acolo şi să umble pe scenă, să spună şi altora povestea lor. Aşa a devenit piesa mea spectacol. Nu e prima, nici ultima.  Când nu se întâmplă nimic spectaculos în viaţa mea, mă bag în alte vieţi şi scriu. Cred că de-aia ţi-a plăcut spectacolul, dorinţa de trăi şi de a simţi se ascunde în spatele fiecărui cuvânt, in spatele fiecărui personaj. Entuziasmul ăsta e molipsitor, oamenii uneori nu-şi dau seama, dar nu ne trebuie mult ca să fim fericiţi. Viaţa e frumoasă. Dacă nu e, o faci. Fie şi pentru un ceas. Contează. Şi uite-aşa, fără să vreau, am ajuns la răspunsul întrebării tale. Ce e teatrul? Un ideal. Nu pot trăi fără el şi nu îi permit să mă ocolească. Îi ies eu în cale dacă este nevoie, nu-mi place să aştept.

“ De ce tocmai tu ?” si “Curriculum Vitae “. Ce urmeaza ? Stiu ca din toamna ne vei surpinde cu o noua piesa.

Foto:Oana Monica Nae

Cele doua spectacole numite de tine sper să se bucure mai departe de aplauze, n-ai idee cât de mult înseamnă pentru mine să vad zeci, sute de oameni care râd zgomotos sau lăcrimează timid în faţa unor poveşti scenice de o simplitate caraghioasă. N-am nici iscusinţa, nici îndrăzneala de a cere ajutor cuiva, până acum am ieşit în faţa lumii cu mâinile goale, fără niciun sprijin. Pare imposibil dar nu e. Pe ultimul meu manuscris stă scris : daca vrei să ridici textul ăsta la verticală, ia în calcul orice, mai puţin banii.  Îmi car singură geamantanele în care îngrămădesc o lume modestă, cer o lumină şi îi las pe spectatori să privească direct în ochi şi în suflet. Acolo ştiu eu că e actoria.
Dar vreau să precizăm că acum e în discuţie statutul meu de mic creator care refuză să stea locului şi încearcă să se extindă, cu totul altfel stau lucrurile dacă mă priveşti ca pe actriţa Teatrului Evreiesc de Stat. Când ai norocul să fii angajat într-un teatru profesionist, te simţi în siguranţă, e o senzaţie de bine pe care numai acasă o mai găseşti, în sânul familiei.

Ador vacanţele dar mi se face imediat dor de scenă şi recunosc că stagiunea trecută m-am simţit ca un copil căruia nu i s-a permis să se joace cât pofteşte. Am rămas cu energie neconsumată, pe mine asta mă înnebuneşte. Aş vrea să am zilnic spectacole, să obosesc făcând ceea ce îmi place. Am nevoie de emoţii puternice, de nopţi nedormite cu gândul la un rol sau la altul.

Ei bine, nopţile sunt albe şi mintea îmi fuge tot timpul la spectacolul pe care îl pregătesc pentru toamnă.
E un joc în doi. Astea îmi plac cel mai mult. Când am scris textul ăsta m-am gândit la inconfundabilul simţ al umorului pe care îl are viaţa însăşi şi am încercat să-l reproduc. Ireale par unele situaţii şi totuşi atunci când ceva trebuie să se întâmple, se întâmplă.
Şi pentru că fiecare clipă o pregăteşte pe imediat următoarea, partenerul meu de scenă de acum, e unul dintre spectatorii veniţi să mă vadă în Curriculum Vitae, la Muse, pe Lipscani.  Atunci l-am contaminat. Îl cunoaşteţi cu toţii, n-am niciun dubiu că  îl şi îndrăgiţi, e talentat, plin de şarm, are o energie debordantă şi un entuziasm molipsitor. E un actor minunat, un muzician talentat, un artist complet. E Dan Helciug. Şi ne-am dat întâlnire într-o comedie la care dacă mai râdem mult în timpul reptiţiilor, o vom scoate peste 10 ani. Râsul ne încetineşte munca dar o face cu mult mai frumoasă. Lucrăm cu atâta drag încât refuz să cred că v-am putea dezamăgi. O să deschidem stagiunea, ţinându-va în faţă o oglinda în care sper să vă recunoaşteţi şi să vă binedispuneţi. Fără complicaţii.

Esti implicata in foarte multe proiecte. Timp liber ?

 Aş vrea să cred că sunt un om liber. De ce-ar fi timpul meu altfel? Nu supun clipele, le preţuiesc prea mult.

Cititul face parte din viata ta? Ce carti te-au impresionat cel mai mult de-a lungul timpului?

Operele Complete ale lui William Shakespeare. E volumul pe care îl ţin lângă mine tot timpul.

Sa vorbim despre oameni. Ce apreciezi cel mai mult la oamenii pe care ii intalnesti ?

Dacă mă obligi să vorbesc despre oameni, gândul îmi fuge la Dumnezeu. Eu Lui îi datorez fericirea de fi întâlnit de-a lungul vieţii cele mai nobile lucrări ale Sale. N-am absolut niciun merit, cred ca asta e definiţia norocului, cert e că cei din jurul meu sunt adevărata mea bogăţie, sunt ceea ce sunt exclusiv datorită celor care îmi sunt (sau care mi-au fost) aproape.

Ce apreciez la un om? Potenţialul iubirii.

Daca ai putea schimba ceva la oamenii pe care ii intalesti, ce ai schimba ? Dar la tine , ce ai vrea sa schimbi?

N-aş îndrăzni să-i schimb, dar mi-aş dori să îi ajut să aleagă ce e mai bine pentru ei.

În ce mă priveşte, e de datoria mea să îmi ascut simţul măsurii, al orientării şi al umorului şi să lupt împotriva limitelor personale.

Ce inseamna fericirea pentru Natalie Ester ?

Este drumul parcurs între o gaură şi alta. Viaţa însăşi.

Muzica? Ce asculti ? Prima melodie care iti vine in minte …

Când rămân fără cuvinte, mă ascund în muzică. N-aş putea trăi fără ea.  Ascultă History Of Music in 5 minutes. (Stringfever). Răspund ei în locul meu.

Motto-ul dupa care te ghidezi in viata:

Motto? Nu mă ghidez după citate. Îmi plac foarte multe, nu m-aş putea opri la unul anume.

Revenind la meseria ta, care crezi ca este cheia succesului ?

Succesul nu-l văd ca pe o uşă. Nici ca pe un seif. Nu-ţi trebuie o cheie anume ca să ajungi la el. Dacă am trăi conştienţi de puterea pe care o au gândurile noastre, am şti că nu e deloc imposibil să transformăm gândul în cuvânt şi cuvântul în faptă. Succesul cred că e o alegere.

In aceasta vara unde te putem vedea?

De ce tocmai tu? – se va juca in Iulie de câteva ori. Pe mine personal n-o să mă vedeţi pe nicio scenă, mă antrenez pentru toamnă.

Multumesc. A fost o deosebita placere !

Plăcerea a fost de partea mea, sper din suflet ca cei care au ajuns până la acest rând să fi înţeles ce încerc să comunic: în viaţa pe care am primit-o, suntem personajul principal şi e musai să încercăm să-l jucăm cât mai bine. Dacă nu de dragul nostru, măcar de dragul celorlalţi.
Lumea întreagă e o scenă şi toţi oamenii sunt actori.