AcasaTeatru

O a doua Elevă în „Lecția” lui Felix Alexa, la Teatrul Nottara

Catrinel Dumitrescu, Gabriel Răuță și Ioana Calotă, în „Lecția” de Eugen Ionescu, regia Felix Alexa, foto Victor Diaconu

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, anunță o nouă premieră a spectacolului Lecția de Eugène Ionesco (traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi), în regia, ilustrația muzicală și lighting design-ul lui Felix Alexa, cu Ioana Calotă în rolul Elevei, alături de Gabriel Răuță (Profesorul) și Catrinel Dumitrescu (Menajera). După aproape trei luni de pauză în care contextul pandemic a dus la închiderea teatrelor, Lecția (cu o scenografie semnată de Carmencita Brojboiu), ultima premieră a Teatrului Nottara, revine cu noi reprezentații pe 12 iunie și 13 iunie, în Sala George Constantin, de la ora 18:00.

 

Versiunea propusă de Felix Alexa urmărește, cu finețe psihologică și soluții regizorale surprinzătoare, raporturile interumane între cele trei personaje – Profesorul, Eleva și Menajera – care devin simboluri ale unei lumi din care dispar echilibrul, compasiunea, afecțiunea, cu valori răsturnate, în care limbajul însuși și-a pierdut sensul.

Mai actuală decât oricând, Lecția lui Eugène Ionesco reamintește riscul de a ne pierde umanitatea, emoția, empatia atunci când excesul de putere, oricum și în orice sferă este exercitată, ajunge să pună stăpânire pe rațiune și să ducă, treptat, la dezumanizare.

Scrisă în 1950 și montată, pentru prima oară, la Théâtre de Poche Montparnasse din Paris, în 1951, Lecția se joacă în continuare pe scene din întreaga lume cu același succes. Indiferent de cheia în care este realizată, piesa lui Eugène Ionesco rămâne un semnal de alarmă cu privire la riscurile perfide ale abuzului de putere, fie că este pe plan politic, social sau personal.

 

Felix Alexa, regizor:

Am iubit dintotdeauna Lecția lui Eugène Ionesco, această piesă aproape perfectă, cu o construcție și o dezvoltare dramaturgică ce surprind la fiecare nouă lectură. Dar niciodată nu mi s-a părut mai actuală, mai percutantă, cinică, emoționantă, dar și neliniștitoare totodată, ca acum, repetând acest text în plină pandemie.

Lumea cea nouă în care trăim, crizată și răsturnată pe dos în multe privințe, aflată nu numai în criză sanitară sau economică, dar și într-una morală și emoțională, a devenit, suprinzător, cel mai favorabil context pentru reinterpretarea celebrului text ionescian. Căci Lecția ne vorbește, până la urmă, despre o apocalipsă multiplă, a limbajului, a realității concrete, imediate, a relațiilor umane și a propriei identități. O apocalipsă senzuală, violentă și plină de umor. Pentru mine, absurdul piesei vine din disfuncționalitatea armonioasă, paradox valabil în cazul Lecției, a detaliilor realiste ce compun situațiile și personajele. Detalii duse la extrem, puse sub lupă, mărite până la deformare, care alcătuiesc cu precizie matematică, asemenea unui ritual, noua realitate a Profesorului, în care totul devine posibil.

O lume în care și cea mai precisă știință, aritmetica, o ia complet razna pe muzica unor arii de operă celebre.

Dar această dereglare conține în ea și o poezie aparte, cea a sfârșitului. Căci ce sfârșit poate fi mai absurd și mai poetic în același timp decât repetarea la nesfârșit a aceluiași ritual, înfăptuit zilnic de Profesor, ca o moarte continuă și imposibilă. Un „perpetuum mobile” transformat în apocalipsă zilnică.

Eugène Ionesco, într-un interviu realizat de Judith Jasmin, în 1961, pentru Radio Canada:

Pentru mine, teatrul trebuie să fie foarte simplu și grotesc. Lumea îmi pare grotescă, absurdă, ridicolă, dureroasă. Nu viața e aburdă, nici istoria. E foarte logică, poți s-o explici, poți să-ți dai seama ce se întâmplă. Nu există ceva intrinsec absurd în existența noastră. Existența noastră în sine o găsesc inimaginabilă, neverosimilă.

Mă simt ca și cum aș fi detașat de lume și mă uit la ea ca la un spectacol pe care nu pot să-l înțeleg. Trebuie să exist în această lume, dar îi simt nesiguranța, stranietatea, caracterul neverosimil.

Pentru mine, lumea este o comedie, pentru că este ridicolă și tragică. Comedia este, pentru mine, o latură a tragediei. Comedia este mai tragică decât tragedia însăși. Tragedia are reguli: un personaj care se luptă cu destinul. Comedia nu are reguli. Este tragică pentru că nu există destin. Atunci când te lupți cu destinul, viața capătă un sens.

 

Martin Esslin, Teatrul absurdului:

„În Lecția, limbajul este folosit nu doar pentru a arăta dificultățile acestuia, ci și ca un instrument al puterii. Eleva, care la început era dornică să învețe, atentă și entuziasmată, își pierde treptat din vitalitate, iar profesorul, care inițial era timid și emoționat, câștigă tot mai mult în siguranță de sine și în autoritate. Deoarece cuvintele trebuie să aibă înțelesul pe care el decide să le confere, eleva ajunge să fie dominată de el. Disconfortul vizibil al elevei începe să se simtă din momentul când suferă brusc de o durere de dinți, «simptomul final», după cum explică menajera. În multe feluri, această durere de dinți indică pierderea capacității de a vorbi a elevei, pierderea darului limbajului, dar anunță și victoria fizicului asupra mentalului. Treptat, tot corpul o va durea, până când, într-un act de supunere totală, îi permite profesorului să împlânte cuțitul în ea, fiind de acord cu ultima afirmație a profesorului «Cuțitul ucide».”

Biletele pot fi achiziționate online pe www.nottara.ro sau de la agenția teatrului (luni-duminică, 10:00-20:00).

Foto: Victor Diaconu

Facebook Comments
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.