In ultima perioada simt tot mai des ca in cazul meu se aplica cu succes sintagma „ce-i al meu e pus de-o -parte” . Doar asa imi pot explica faptul ca dupa accidentul din #Colectiv, intr-o perioada trista din viata mea, o perioada a cautarii de sine si a incercarii de a intelege sensul vietii am ajuns la Teatru de Arta din Bucuresti si am vazut spectacolul ” Omul care manca lumea„.
Un spectacol despre cotidianul sufocant si alienant. Despre nedreptatile si responsabilitatile in fata carora este pus omul.
„Omul care manca lumea” este, dupa parerea mea un spectacol a carui vizionare se transforma treptat intr-o asimilare a unei lectii de viata.
Fara a avea un decor amplu in spate, Serban Gomoi actorul principal reuseste sa redea intr-un mod realist dar in acelasi timp foarte emotionant palma pe care i-a dat-o viata.
Zbuciumul sau interior, trairile si modul in care percepe si isi asimileaza lectia de viata, o lectie redata cu o sinceritate uimitoare, fac din spectacolul „Omul care manca lumea” un spectacol ce lasa urme adanci in sufletele spectatorilor … .
Dat fiind faptul a piesa s-a jucat intr-una din zilele de doliu natinonal, actorii nu au iesit la aplauze. Ma voi intoarce insa la Teatru de Arta cu ocazia unei reprezentatii viitoare si ii voi rasplati cu aplauzele bine meritate. Pana atunci nu-mi ramane decat sa ma inclin in fata unor actori, unor oameni ce au reusit sa-mi straneasca emotii de nedescris.
Despre piesa au mai scris Raluca Uluiteanu si Emil Calinescu.
Spectacol realizat de Asociatia OPERA PRIMA in parteneriat cu FUNDATIA DIGNITAS, cu sprijinul ArCuB – prin programul de finantare “Esti Bucuresti” Coproductie a Teatrului de Arta Bucuresti.
OMUL CARE MANCA LUMEA
de Nis-Momme Stockmann
Cu: Serban Gomoi, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru/Sorina Stefanescu, Alexandru Calin, Liviu Chitu.
Regia: Alexandru Mazgareanu.
Muzica: Alexandru Suciu.
Traducere: Ciprian Marinescu.