Romania nu e o tara oarecare… Romania este o tara in care se viseaza mult, apoi se iau decizii sau se iau decizii si apoi se viseaza mult… ordinea este mai putin importanta. Important este faptul ca la final nimeni nu mai este in armonie cu decizia luata. Iar acest lucru este pe cat de trist, pe atat de adevarat… Pentru ca asta ne caracterizeaza intr-o masura foarte mare – puterea de a visa.
De 1 Decembie am vazut, la Ceainaria ARTea, o piesa care suprinde foarte interesant modul in care romanii viseaza la mai bine – „Romanie draga, Elvetia mea”. Dupa parerea mea piesa reuseste sa traga, intr-un mod inteligent, un semnal de alarma asupra manipularii oamenilor. Este genul de piesa in care se face haz de necaz … in care se rade ca sa nu se planga 🙂 .
Piesa „Romanie draga, Elvetia mea” ne invita sa pasim in lumea castingului de film. In urma unui anunt in ziar pentru un astfel de casting, piesa ne supune atentiei 4 tipologii de femei diferite gata sa faca orice pentru a-si indeplini visul.
Ce au in comun cele patru fete, aparent diferite, pe care autorul le aduce impreuna intr-o situatie inedita?
“Fiecare, mai mult sau mai putin viseaza….”
Melania cea blanda si naiva, Alexandra, copilul fara copilarie si Minodora, vaduva singura vin sa isi incerce norocul, nestiind ce le asteapta intr-adevar. Ele sunt papusile, iar Rodica “cea frumoasa” este papusarul, sau mai degraba asistenta papusarului. Fiecare doreste sa castige castingul sperand ca banii obtinuti sa o ajute sa-i indeplineasca visul. Insa, pe masura ce se desfasoara, castingul, devine din ce in ce mai tentant, mai captivant dar in acelasi timp …mai ciudat. Un amestec ciudat de spaima impletita cu speranta, realitate, cu furie si deznadejde. O lupta ce se da atat la exterior cat si in interiorul fiecareia dintre cele 4.
Carmen Magdalena Sascau reuseste sa intre foarte bine in pielea personajului si sa evidentieze contrastul dintre lupta interioara si cea exterioara. Dintre o copilarie nefericita si o maturitate fericita doar in aparenta.
Foarte, foarte buna interpretarea lui Carmen. Felicitari!
„Romanie draga, Elvetia mea„
Scenariul: Cornel Udrea
Regia: Mihai Lungeanu
Distributia:
Melania- Anamaria Nastasie
Rodica- Stefana Badiu
Alexandra-Carmen Magdalena Sascau
Minodora- Virginia Vasilache