Teatru

Strigoiul – spectacol de teatru imersiv!

Strigoiul cover

 

Strigoiul – spectacol de teatru imersiv – anii 30 nu s-au simțit niciodată atât de aproape

 

În perioada 11-14 noiembrie, Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă (ACEA) îi invită pe bucureşteni la spectacolul de teatru imersiv Strigoiul. Scris și regizat de Oana Răsuceanu și avându-l ca protagonist pe actorul Richard Bovnoczki, Strigoiul este un one-man show conceput și creat special pentru spațiul Interbelle.

 

”Se prea poate ca Gabriel Negri să fie un mare talent coregrafic; poate va ajunge mare dansator, dansator universal. Deocamdată, el e instrumentul public prin care Petru Comarnescu voia să propage homosexualitate în societatea românească, încercând să înalțe această murdară inversiune la rangul de valoare spirituală.”, astfel putea fi citit în ziarul Credința, în 1935, într-unul dintre articolele ce au constituit o serie de atacuri ce au lăsat urme adânci în cei implicați și târâți în scandalul de proporții al vremii. Este vorba despre unii dintre membrii Grupului Criterion, un grup de intelectuali importanți ai momentului, precum dansatorul Gabriel Negry, eseistul și criticul Petru Comarnescu, filozoful și sociologul Mircea Vulcănescu, care au ajuns să fie prezentați (și receptați de opinia publică a vremii) drept „Cavalerii de Curlanda”.

Strigoiul este o piesă de teatru imersiv ce pleacă de la acest moment și, timp de 70 de minute, se dezvoltă pe ritmuri de Jean Moscopol, în lumina unui interior de București interbelic. Coregraful fictiv Octavian Predescu, interpretat de actorul Richard Bovnoczki, se materializează în apartamentul blocat în timp și conectează trecutul de prezent. Spectatorii vor trăi alături de el, urmărindu-i rutina influențată de noile știri care îl vizează direct. Alături de partenerii tăcuți ai unei transformări vizibile, protagonistul devine strigoiul propriei existențe. Un suflet rătăcit. Un exponent al unei lumi trecute, dar parcă mai prezente și mai actuale ca nicicând.

”Prin timpul pe care îl petrece în apartamentul lui Octavian, spectatorul va fi poate fascinat de descoperirea unei epoci atent înrămate în mentalul colectiv românesc drept o “epocă de aur” din istoria recentă a României. Însă, totodată, va fi surprins să afle că subiectele fierbinți de atunci pot fi receptate ca subiecte de foc și în zilele noastre. Anumite atitudini, comportamente, mentalități ale societății românești a anului 2021 se reflectă ca într-o oglindă în cele ale societății românești din 1935.”, spune Oana Răsuceanu.

 

Strigoiul este al doilea spectacol de teatru imersiv creat de Oana Răsuceanu în colaborare cu Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA), după ‘88/’89, un performance scris și regizat de Oana alături de Iulia Rugină, creat și găzduit, în 2019, de Ferestroika.

 

Interbelle este un studio concept multifuncțional care aduce un omagiu perioadei interbelice a Bucureștiului, o epocă a modernizării, plină de farmec si eleganță, care a modelat orașul vibrant de astăzi. Conceptul este creat de echipa care a pus bazele Ferestroika (un muzeu imersiv al vieții de familie în comunism), în colaborare cu Spider Group, o echipă creativă de artiști specializați în experiențe bazate pe tehnologie. În design s-au folosit cele mai influente tendințe artistice din arhitectura bucureșteană, art nouveau și art deco.

Intrarea la reprezentațiile Strigoiul este liberă. Accesul se face exclusiv pe bază de rezervare în avans (în limita locurilor disponibile) pe adresa rezervaristrigoiul@gmail.com. Pentru informații suplimentare/nelămuriri, vă stăm la dispoziție pe aceeași adresă de email.

 

Pentru calitatea experienței numărul maxim de spectatori la fiecare reprezențatie este de 5. Participarea la eveniment se face în condițiile sanitare impuse de legislația în vigoare, la acces fiind necesară prezentarea certificatului verde COVID.

 

Program reprezentații

11 noiembrie

16:00- 17:10

12 noiembrie

11.00 – 12.10

13 noiembrie

            12:00- 13:10

            14.30- 15:40

14 noiembrie

            12:00- 13:10

            14.30- 15:40

 

Echipa de creație

 

Oana Răsuceanu – scenariu, regie

Richard Bovnoczki – actor

Mihai Dobre – muzică și sound design

Romulus Boicu – scenografie

Alina Ababei – costume

Eugen Lumezianu – producător

 

O producție Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA).

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

 

Facebook Comments Box
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.