A fost odată în România

Acasa

„A fost odată în România”, o poveste cu oameni simpli la țărmul Bunei Speranțe!

A FOST ODATA IN ROMANIA
views
6462

Vineri 11 ianuarie 2019, de la ora 20.00, pe scena Sălii Pictura a Teatrului Național I.L. Caragiale din București va avea loc premiera oficială cu „A fost odată în România„, un spectacol în regia lui Dragoș Huluba, în care cuvântul se amestecă cu pantomima, step-ul, muzica şi gag-ul rafinat.

Artist care dă dovadă de o fantezie debordantă când îşi asumă şi rolul de regizor, Dragoș Huluba se află în această ipostază în faţa unui nou debut pe o scenă a Naţionalului. La 20 de ani de la absolvirea facultăţii, cu peste 20 de spectacole jucate pe scena Teatrului de Comedie din a cărui trupă face parte din anul 2004 şi alte câteva regizate de el, între care multi-premiatul Rencontres, 2007, el a mai putut fi văzut pe scenele TNB în spectacolele lui Dan Puric „Hic sunt leones” (2002),„Cei 150″(2003) și, până de curând, în Royal Fashion.

A fost odată în România” este o poveste cu oameni simpli puși în situații excepționale, având ca punct de pornire un scenariu gândit de Dragoş Huluba împreună cu Eduard Adam și Violeta Huluba. Autorii sunt totodată și interpreții care, împreună cu Ileana Olteanu aduc în fața dumneavoastră această poveste simplă și cuceritoare, despre oameni obișnuiți care reușesc să supraviețuiască cu demnitate, dragoste și umor marilor turbulențe în care îi aruncă istoria.

Așadar, patru actori, costume, muzică, dans, proiecții video, lumini, pantomimă, câteva cuvinte, umor, nostalgie … ingrediente ale unui spectacol necesar. De ce necesar? Pentru că „A fost odată în România” este spectacolul generației de astăzi chiar dacă, paradoxal, povestea lui se întinde pe mai bine de 100 de ani.

Ca într-o joacă cu timpul, poveștile se spun când pe repede înainte, când pe repede înapoi. De la lumea plină de vervă a perioadei interbelice, cu rochii superbe, bărbați în frac și plimbări pe Calea Victoriei, la anii cenușii ai perioadei comuniste în care o portocală poate lumina o lume întreagă într-o seară de iarnă, până la anii nebuni ai zilelor noastre cu deschideri de Mall și alienarea individului sub stresul vieții moderne, „A fost odată în România” te invită în acest carusel al istoriei, în care vei râde, vei aplauda, vei zâmbi melancolic, sau vei pierde o lacrimă pasageră.

Un spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava.

Bilete se găsesc la Casa de Bilete TNB , în foaierul Sălii Mari, precum şi online, pe  www.mystage.ro