„ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie” – prima expoziție de artă psihopatologică din România.
Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, în parteneriat cu Secția de Științe Medicale a Academiei Române, Institutul de Antropologie “Francisc I. Rainer” și Radio România, organizează prima expoziție de artă psihopatologică – „ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie”. Vernisajul va avea loc miercuri, 5 iunie 2019, la ora 10.00, în Sala Cupola a Bibliotecii Academiei Române (București, Calea Victoriei, nr.125) și va fi urmat de o dezbatere cu tema „Arta psihopatologică componentă a patrimoniului cultural material, național și transnațional”.
Expoziția “ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie” va fi deschisă publicului larg în perioada 5-30 iunie, în intervalul orar 10.00-16.00.
Evenimentul reprezintă prima încercare de a face accesibile pentru publicul larg lucrări de artă (desene, gravuri, picturi) realizate de-a lungul timpului de persoane diagnosticate cu tulburări psihice, din mai multe instituții psihiatrice din România.
Pentru prima dată sunt expuse lucrări care ilustrează munca și strădaniile în domeniu ale specialiştilor români, începând cu colecția Prof. Dr. Aurel Romila, deschizător de drum în domeniul terapiei prin artă, căreia i se alătură colecția Spitalului de Psihiatrie ”Eftimie Diamandescu” – Bălăceanca, a Spitalului de Psihiatrie Voila precum și alte colecții private.
Această ieșire din spațiul instituțional a creațiilor de artă psihopatologică poate avea și în România, la fel ca în alte țări, consecințe pozitive. Printre acestea, o reducere a stigmatizării bolnavului psihic și o mai bună poziționare a psihiatriei în cadrul disciplinelor medicale din perspectiva opiniei publice. De asemenea, acest demers poate readuce în atenție importanța art-terapiei care a dispărut în ultima perioadă din spitale.
Coordonatorul științific al proiectului, Dr. Valentin-Veron Toma, susține că “expoziția ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie este situată la granița dintre artă și știință, adresându-se specialiștilor desigur, dar în foarte mare măsură și publicului larg. Acest eveniment setează premisele pentru o dezbatere privind oportunitatea de a aduce expresia plastică din spațiul izolat al spitalului în spațiul public. În România nu a fost constituită încă o colecție la nivel național și nu avem un muzeu de artă psihopatologică, însă această expoziție face un pas în această direcție, punând laolaltă lucrări realizate în câteva spitale psihiatrice”.
* Expo Arte este un Centru Cultural aflat în subordinea Primăriei Municipiului București, care promovează artele vizuale prin intermediul unui limbaj contemporan, accesibil mai multor categorii de public.
Promovăm arta de calitate, schimburile culturale și ne dorim dezvoltarea unui permanent dialog atât cu publicul bucureștean, cât și cu cel european.
Mai multe detalii pe: www.expoarte.ro
Urmăriți-ne și pe: Facebook YouTube Instagram