Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Muzica

Corul Madrigal, „Pe drumul Crăciunului”, la București!

Pe Drumul Crăciunului_Corul Madrigal_Anna Ungureanu_Cantus Mundi
views
6153

Corul Madrigal, în 19 și 20 decembrie „Pe drumul Crăciunului”, la București

 

 

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu va susține Spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Opera Națională București. Invitații speciali ai evenimentului sunt Ofelia Popii și Marius Turdeanu, doi dintre cei mai aplaudați și premiați actori ai României.

 

Biletele la spectacolele din București sunt disponibile pe platforma Bilete.ro:

Construit în jurul semnificației Crăciunului, ca un nou început, spectacolul propune o parabolă universală despre reziliența unei familii în fața încercărilor destinului, precum și a miracolului credinței și al iubirii. Timp de aproape 90 de minute, celebrul ansamblu, împreună cu actorii invitați și copiii din corurile Cantus Mundi invită publicul să (re)descopere simbolistica profundă a Crăciunului prin muzică, poezie, literatură, scenografie, artă teatrală, mișcare scenică și light-design. Toate elementele spectacolului crează pe scenă o legătură organică între dramatism și speranță, între clasic și modern, între tradiționalele colinde românești și cele internaționale.

 

Regia și scenariul Spectacolului extraordinar „Pe drumul Crăciunului” sunt semnate de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturică. Selecția textelor dramatice a fost realizată de Mădălin Guruianu și va purta spectatorii printr-o succesiune emoțională dinamică, pornind de „Cântarea Cântărilor”, până la poeme de Eugen Jebeleanu, Lucian Blaga și Costache Ioanid și texte semnate de Khaled Hosseini, Sfânta Tereza de Avila și Paulo Coelho.

 

Unul dintre cele mai consecvente și iubite evenimente culturale ale sărbătorilor în România, tradiționalul spectacol al Corului Madrigal face parte din turneul național „Pe drumul Crăciunului”, care se desfășoară  în perioada 4 – 20 decembrie, cu 9 spectacole extraordinare în 7 orașe: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București.

Turneul național „Pe drumul Crăciunului” reprezintă primul proiect aniversar din seria de evenimente incluse în programul „Madrigal 60”, ce se va desfășura pe tot parcursul anului 2023, când Corul Național de Cameră „Madrigal  – Marin Constantin” împlinește 60 de ani de existență neîntreruptă.

 

Partener Compania Națională Aeroportuti București

 

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut mii de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.

 

Actriță de teatru și film, Ofelia Popii a absolvit Facultatea de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2001, an din care activează la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. În ultimii 20 de ani a devenit una dintre cele mai prețuite prezențe ale scenei naționale, aclamată deopotrivă de public și de presa de specialitate, cu zeci de roluri remarcabile la activ, care i-au adus nenumărate premii naționale și internaționale. Una dintre cele mai carismatice și intense interpretări ale sale este Mefisto, din producția „Faust” (r. Silviu Purcărete), performață pentru care a primit premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță (2008), cât și premiul „Herald Angel” la Festivalul Internațional de la Edinburgh (2010). În 2021 a debutat ca regizor cu piesa „O zi de vară”, de Sławomir Mrożek, la Teatrul Național „Radu Stanca”. A jucat, de asemenea, în opt lung metraje românești, ultimul fiind „Om, câine” (r. Ștefan Constantinescu), lansat în anul 2021.

 

Marius Turdeanu este actor de teatru și film și o prezență marcantă și prolifică pe scena națională. A absolvit Facultatea de Arta Actorului – Universitatea de Arte din Târgu Mureş în anul 2002 și face parte din echipa Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și colaborează cu Teatrul Național din Târgu Mureș. La Sibiu, joacă nu doar în cele mai noi premiere („Autobahn”, r. Andrei si Andreea Grosu), ci și în producții care se afla in repertoriul teatrului de multe stagiuni („Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, r. Andreea și Andrei Grosu, „D’ale Carnavalului” și “Calatoriile lui Gulliver”, r. Silviu Purcarete sau „Platonov”, r. Alexandru Dabija). A fost de doua ori nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun actor în rolul principal pentru rolurile din „Maestrul şi Margareta” (r. Zoltán Balázs) și din „Ispita Cioran” (r. Gavriil Pinte). Ultimul film în care a jucat este „Tom și Jerry 2.0”, o adaptare după piesa de teatru „Jerry and Tom”, de Rick Cleveland, în regia lui Florin Piersic Jr.

 

Muzica

Corul Madrigal pornește „Pe drumul Crăciunului” !

PE DRUMUL CRACIUNULUI - toate orasele 2
views
5904

Corul Madrigal pornește „Pe drumul Crăciunului” în șapte orașe din România

 Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță turneul național „Pe drumul Crăciunului” în perioada 4 – 19 decembrie și desfășurarea a 9 spectacole extraordinare în 7 orașe: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București. Biletele la spectacolele extraordinare „Pe drumul Crăciunului” sunt disponibile online pe platforma Bilete.ro.

 

De aproape 60 de ani, pentru români, sunetul Craciunului este vocea Madrigalului.

 Așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm Crăciunul cu unul dintre cele mai iubite spectacole ale noastre. „Pe drumul Crăciunului” face parte din seria de evenimente speciale pe care le-am lansat în ultimii ani, care alătură sunetul aparte al Corului Madrigal unor texte dramatice relevante pentru emoția sărbătorilor de iarnă. Dacă madrigaliștii au fost supranumiți de public Îngerii Crăciunului, atunci pentru noi este esențial să reclădim această magie în fiecare an. Dar această ediție a sărbătorilor de iarnă mai are o însemnătate aparte pentru noi, pentru că dă startul proiectului aniversar Madrigal 60. Vom marca începând de acum, prin intermediul a peste 30 de evenimente, cele 6 decenii de când Madrigalul reprezintă un punct esențial al culturii românești, al diplomației culturale și patrimoniului sonor universal. – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal  – Marin Constantin” și regizor al spectacolului.

 

Calendarul turneului național „Pe drumul Crăciunului”:

  • Cluj-Napoca, Opera Națională Română – 4 și 5 decembrie

 

  • Târgu Mureș, Teatrul Național – 7 decembrie 2022

 

  • Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu” – 10 decembrie 2022

 

  • Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu” – 11 decembrie 2022

 

  • Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” – 14 decembrie 2022

 

  • Iași, Opera Națională Română – 15 decembrie 2022

 

  • București, Opera Națională București – 19 și 20 decembrie 2022.

 

 

Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Cezar Verlan, dirijorul secund, au pregătit pentru cele 9 spectacole din turneu un program menit să creeze o legătură organică între dramatism și speranță, între clasic și modern, între tradiția colindelor românești și a celor internaționale.

Firul ideatic surprins în spectacolul-concept „Pe drumul Crăciunului” vorbește despre familie și conexiunile ei atât de complexe. Istorisește în sunet și cuvinte despre bucuria ne-idealizată, cea a vieții reale, în care perturbările sociale sau disonanțele istorice sunt încercări inevitabile care șlefuiesc și consolidează ceea ce este fundamental și imuabil într-o familie – iubirea. Este o istorie în sunet și lumină a celor înstrăinați, alungați de istorie, dar care păstrează speranța regăsirii prin simbolul luminos al Crăciunului – care devine acel timp magic al familiei, „căminul” esențial în care ne regăsim cu toții.

 

Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar „Pe drumul Crăciunului” sunt semnate de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturică. Selecția textelor dramatice a fost realizată de Mădălin Guruianu și va purta spectatorii printr-o succesiune emoțională dinamică, pornind de „Cântarea Cântărilor”, până la poeme de Eugen Jebeleanu, Lucian Blaga și Costache Ioanid și texte semnate de Khaled Hosseini, Sfânta Tereza de Avila și Paulo Coelho.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut mii de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.