Finisaj:„de acolo de unde încă se poate vedea curbura pământului”
Un eveniment cu artă și muzică marca 2/3 galeria x VRTW Artists
Joi, 20 ianuarie 2022, începând cu ora 18:00, 2/3 Galeria vă invită la finisajul expoziției „de acolo de unde încă se poate vedea curbura pământului”. Expoziția poate fi vizionată public pentru o ultimă oară în seara finisajului. Fotografiile realizate de Victoria Păunescu și sunt puse la vânzare, acestea putând fi achiziționate direct de la 2/3 galeria.
Vă așteptam la 2/3 galeria, în strada Franceză nr4. unde UFe (vinyl rum, tapas & wine) Dj și colecționar de vinyluri ne va încânta urechile cu o selecție muzicală pentru a celebra încheierea expoziției.
În cadrul evenimentului, pasionații de fotografie au ocazia să colecționeze fotografiile Victoriei Păunescu în ediție deschisă cât și în ediție limitată. Expoziția de acolo de unde încă se poate vedea curbura pământului” reprezintă o incursiune fotografică despre locuri reale cioplite în timp, întipărite în memorie, impregnate pe retină și celuloid.
2/3 galeria și-a propus să prezinte artiști noi, încă puțin cunoscuți pe piața de artă locală, sperând ca aceste expoziții sa contribuie la o diversificare a scenei artistice susținută prin dialog, perspective și abordări contemporane.
Victoria Păunescu este o artistă tânără autohtonă, având un stil personal aparte, în expoziția sa personală <<de acolo de unde încă se poate vedea curbura pământului>> ea alege să respingă serialitatea fotografică în favoarea individualizării documentului-memorie. Asemenea unei nuvele, expoziția are un discurs care urmează o multitudine de fire narative susținute prin: asocieri, juxtapuneri mai mult sau mai puțin evidente, repetiția tematicilor și imaginea simbol folosită ca unitate lingvistică deschizând sensurile abia prin contextualizare.
Expoziția Victoriei Păunescu tratează fotografia într-un sens contemporan asemănător unui flux de conștiință. Fotografia actuală însemnă la fel de mult imaginea cât și modul în care aceasta este accesată, distribuită, consumată și creata în viața de zi cu zi. Declară Claudia Retegan – fondator și curator al 2/3 Galeria.
Buna dispoziție și muzica acompaniind finisajul expoziției “de unde încă se mai poate vedea curbura pământului” va fi asigurată de Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Expoziția poate fi vizitată până duminică, 17 ianuarie 2022, la 2/3 Galeria din strada Franceza nr.4. Programul de vizitare al expoziției este cuprins în intervalul orar 12.00 – 20.00.
Evenimentul este susținut de partenerul principal al expoziției ICCO Systems
finisaj: joi 20/01/2022 de la 18.00
fotografii: Victoria Paunescu
muzică: UFe
Despre 2/3 Galeria:
2/3 Galeria este o galerie tânără de artă fondată în București ce își propune să promoveze arta contemporană, punând accentul pe fotografie. Spațiul expozițional a fost deschis pe 10 iunie la București.