Mai avea 3 ore de trăit pe stadionul de rugby! Acum se lansează un film despre viața lui – „Mai departe, povestea lui George Baltă”
Cum rămâi cu mintea strong când treci prin provocări mai mari decât tine? Aceasta a fost întrebarea principală din spatele filmului „Mai departe – Povestea lui George Baltă”, în regia lui Tedy Necula, care va fi lansat pe 27 octombrie.
Pelicula impresionantă pune în evidență mindsetul unui bărbat care trebuie să rămână focusat pe performanță, deși are obstacole la fiecare pas. Filmul scoate la iveală trăiri care nu se văd de obicei, pentru că le ascundem. Accidentul de la meciul de rugby care îl lasă paralizat pe protagonist este punctul de cotitură al vieții sale.
Regizorul Tedy Necula a surprins într-un mod fantastic trăirile intense prin care George trecea când simțea că pierde controlul asupra vieții lui. Totuși, așa cum viața ne arată de fiecare dată, când reușim să ne scoatem ambiția la lumină, putem să răsturnăm orice situație în favoarea noastră.
Îndrăznind să viseze „mai departe”, George Baltă reușește să se reinventeze ca maratonist în fotoliu rulant, speaker motivațional și… găsește forța să se îndrăgostească din nou!
Nu este un film recomandat minorilor. Și tocmai pentru că există scene care tratează tabuurile oamenilor, vis-a-vis de orice este nou, diferit, sau nu se conformează cu „normalul”.
„Povestea acestui film nu este doar a lui George, ci a fiecăruia dintre noi. Este un îndemn la curaj și acțiune în pofida situațiilor grele, sau, de ce nu, chiar mulțumită lor! Nu ne este teamă să spunem că filmul <<Mai departe>> are o rezonanță și un mesaj puternic de transmis. Este o călătorie în universul luptei interioare.” – explică regizorul Tedy Necula.
Filmul va putea fi văzut din 27 octombrie și țintește către un milion de spectatori în sălile de cinema, care să se apropie cu inima deschisă și pregătiți de a primi un mesaj motivațional. Din distribuția filmului fac parte: George Baltă, Adrian Păduraru, Sara Cuncea, Dan Morzea, Nuami Dinescu, Cristian China Birta, Marian Sterian, Gelu Nițu.
Despre Regizorul Tedy Necula: Fiind singurul regizor român cu dizabilități, Tedy a susținut primul speech inspirațional în Camera Deputaților a Parlamentului României, în 2009. Primul lui film, Coborâm la prima, lansat în 2018, a avut succes de public, fiind primul film inspirațional românesc. Astăzi Tedy ajută sute de branduri să atragă clienți prin campanii de video content inspirațional, iar povestea vieții sale inspiră publicul larg.