Mircea Tiberian

AcasaEvenimenteMuzica

Mircea Tiberian, noul curator al concertelor de jazz de la ARCUB!

AIR stagiunea 2 - 600x400
views
6852

După ce a adunat, în sezonul estival, la Bucharest Jazz Festival zeci de mii de spectatori la concertele în aer liber, jazzul se mută din octombrie la ARCUB cu a doua stagiune Artist in Residence, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB. Noul curator Artist in Residence, renumitul pianist și compozitor de jazz Mircea Tiberian anunță un program încărcat de premiere și proiecte originale prezentate în următoarea perioadă pe scena ARCUB.

Modelat după programe similare din San Francisco, New York și Amsterdam, Artist in Residence invită muzicienii de jazz din România să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. După ce a cântat alături de mari nume ale jazzului mondial, Mircea Tiberian devine în această toamnă artistul în rezidență, curatorul și unul dintre performerii celei de-a doua stagiuni Artist in Residence. Tema propusă de pianistul și compozitorul Mircea Tiberian pentru noua serie de concerte de la ARCUB este Jazz – un limbaj muzical al viitorului.