Mitraliera de lut

Teatru

„Mitraliera de lut”, o premieră de neratat la Teatrul Apropo!

Mitraliera de lutMitraliera de lut
views
6168

Care este rolul teatrului în societate? În vremurile dificile pe care le trăim, singurul său scop devine acela de a distra, sau, cum spune Shakespeare, rămâne în continuare acela de „a-i pune lumii oglinda în față”? Spectacolul „Mitraliera de lut”, care va avea premiera la Teatrul Apropo din București pe 7 noiembrie îndeplinește ambele condiții, fiind o oglindă care deformează, în care adevărul transpare din minciună, iar râsul îngheață în suspansul creat între parodie și cinism.

 

Viktor Pelevin este un scriitor nonconformist publicat în întreaga lume, dar romanul său, „Mitraliera de lut”, a ajuns să fie pasat pe sub mână de tinerii cititori ruși din cauza cenzurii. Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a fost în repetate rânduri acuzat în cadrul unor procese intentate de autoritățile turce că defăimează în cărțile sale simbolurile naționale.

Prin vocile unor autori marginalizati și atacați de autoritati în țările lor, spectacolul dezvăluie criza de identitate ce stă în spatele discursurilor triumfaliste promovate de cele doua regimuri, dar si forța și rolul artei în subminarea propagandei oficiale.

 

Pe 7, 8, 11 și 12 noiembrie publicul amator este invitat la premiera spectacolului „Mitraliera de lut” după texte de Viktor Pelevin și Orhan Pamuk. Regizorul Victor Olăhuț propune un spectacol-coupe impresionant, în care tradiția se împletește cu postmodernismul, în care întrebările despre apartenență la o cultură, identitate și precaritate se rostogolesc asemenea unei avalanșe ce nu se poate opri.

 

Distribuția spectacolului este formată din actori de primă mână, pe care publicul îi cunoaște atât din mediul teatral cât și din producții de film și tv: Dorin Andone, Cezar Antal, Marius Damian, Florentina Năstase. Grupul este completat de tânărul actor Iustin Căuneac, care se află în fața unui debut memorabil.

După spectacol va urma un dialog public-echipa artistică în prezența moderatorului Bogdan Jitea, doctor în istorie, specialist în propaganda vizuală în regimurile totalitare și politicile culturale comuniste.

Distribuția: Dorin Andone, Cezar Antal, Marius Damian, Iustin Căuneac și Florentina Năstase.
Regia: Victor Olăhuț

Parteneri: Cultură’n Șură, Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Arte București, Colegiul Național „Mihai Viteazul” București.

Proiectul „Mitraliera de lut” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.