Scoala de teatru QFeel

Saptamana aceasasta am primit pe mail o invitatie de a ma alatura unui grup de bloggeri ce isi spun povestile intr-un e-book, iar una din intrebarile la care trebuie sa raspund imi cere sa enumar cele mai mari tri oportunitati de care am avut parte de-a lungul astivitatii blogosferice. Incercand sa formulez un raspuns cat mai onest la aceasta intrebare, mi-au trecut prin fata ochilor toate momentele  faine pe care le-am petrecut in calitate de blogger prezent la diverse evenimente,workshop-uri , etc. si cu toata modestia , acestea nu au fost deloc putine 🙂 .

O veche melodie de pe vremea cand exista Vama Veche  spunea :

„Viata este viteza,
Nu mai poti să te opresti,
Te strivesc cei din urma daca incetinesti.
Cineva sa opreasca invazia de biti,
Cineva sa ne faca din nou fericiti!”

Si oricat de trist pare, cam asa se intampla. Majoritatea omenilor traim  zilnic cu celeasi ritualuri, ne invartim practic in aceleasi cercuri refuzand din diverse motive sa facem ceva care sa ne scoata din cotidian.Si traim asa, cu o oarecare stare de nemultumire personala pana la momentul declick-ului; pana cand ceva se intamplaa cu noi/ in jurul nostru si realizam ca trebuie sa facem ceva mai mult pentru noi , ca trebuie sa ne depasim limitele.

De fiecare data cand merg sa vad o piesa de teatru sau un film ( mai rar ce-i drept 🙂 ) incerc sa surpind esentialul in cat mai putine cuvinte. Despre  „Zbor deasupra unui cuib de cuci„, piesa pe care am vazut-o saptamana trecuta la Teatru la Cinema as putea spune ca e o nebunie. O piesa  cu si despre nebuni pentru oameni nebuni… nebuni dupa teatru ;).