Teatrul EXCELSIOR prezintă, pe 16 și 17 noiembrie, de la ora 19:00, Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais.
Acum aproape o jumătate de mileniu, un François, renumit ca Rabelais, dădea posterității o carte dedicată Omului pus în lumina umanismului, o carte care, ieșind de sub tipar, ieșea din toate tiparele. Din preaplinul fanteziei și nicidecum din plictiseală, regizorul Horia Suru s-a lăsat inspirat de poveștile nemaiauzite și cât se poate de adevărate plăsmuite de marele autor francez, acum cinci secole și, împreună cu 15 tineri actori – visători îndrăzneți și bufoni de cursă lungă -, a pornit în aventura de a spune o poveste despre noi, cei de ieri și de azi sau, astfel spus, a pornit în căutarea Necunoscutului. Așa a apărut Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, un eseu nonverbal, muzical – coregrafic, al cărui protagonist este, după cum anunță și titlul, François – un personaj-oglindă care se declină la toate persoanele.