AcasaTeatru

Testamentul este acum pe scena Teatrului InDArt!

testament 1

După luni de muncă și dăruire, Teatrul InDArt  își îmbogățește lista de spectacole proprii cu o comedie în regia lui Dan Victor, Testamentul.  O comedie actuală după Pierre de Marivaux ce va avea avanpremiera în această vineri, pe 29 martie, dela ora 20:00, iar premiera a doua zi, pe 30 martie de la aceeași oră.

Povestea pusă în scenă dezbate o dilemă de când lumea: ce primează, banul sau dragostea? Cum le împăcăm? Reușim să le împăcăm?  Ȋn încercarea dezlegării acestei dileme, fără nici o pretenţie de exhaustivitate, sunt aruncate în joc, într-o confruntare grotesc- clovnească, trei cupluri – Contesa și Marchizul, Ortansa și Cavalerul, Lizeta si Lepin, în căutarea rezolvării unei clauze testamentare, sub privirea buimăcită a unui valet surdo-mut- licenţă artistică a concepţiei noastre- în care se fac clar auzite augmentarea cererilor feminine pe fondul cruzimii relaţiilor sociale într-o lume în care marele zeu este banul.

Un spectacol ce nu trebuie ratat, care te va amuza, dar care în același timp îți va ridica și anumite întrebări.

Regia și Conceptul artistic: Dan Victor
Distributia: Sandra Şimon, Sadalsund Dobric, Adriana Guluțanu, Eduard Boț, Silvia Gagu, Mihai Hurduc, Bogdan Gagu

Durată: 90 minute

Biletele se pot achiziționa fie online pe http://bit.ly/teatrulindart, fie prin rezervare la telefon 0724.304.593 (numele, numărul de locuri, data) și achitate la intrare în ziua spectacolului, fie la locația noastră din Colței 44 de luni până duminică între orele 12:00 – 20:00.

Preț bilet: 40 LEI
Prețurile biletelor pentru elevi, studenți și pensionari este de 25 de lei. Acestea pot fi achiziționate doar de la intrare cu rezervare în prealabil

Facebook Comments Box
wirtten by: Paul Dutu
Creste-te, educa-te si mergi mai departe!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.