Serile Teatrului Studentesc isi face aparitia si in acest an in atentia iubitorilor de teatru. Pus in scena de Sindicatul Studentilor din Cibernetica (SiSC), festivalul a debutat in anul 1997 din dorinta unui grup de studenti de a introduce cat mai multi oameni in lumea teatrului. A avut pana in prezent 20 de editii care au insemnat pentru tinerii actori rampe de lansare, pentru participanti spectacole pline de emotie si, in final, experiente de neuitat pentru toata lumea.
In acest an, vor urca pe scena si vor impartasi cu publicul pasiunea lor pentru teatru, trupe de amatori si profesionisti din toata tara, alaturi de trupa SiSC. Acestia vor reusi sa transforme o saptamana oarecare intr-o saptamana de poveste, lasandu-si amprenta asupra publicului. In acest fel, cele cinci zile de festival vor aduce, atat in sufletele publicului, cat si in cele ale actorilor, un amalgam de trairi si sentimente care ii vor apropia mai mult de teatru.
Intrarea este libera si se va face pe baza unei rezervari online, in limita locurilor disponibile.
Pentru mai multe detalii legate de festival si pentru programul complet accesati site-ul nostru http://sts.sisc.ro sau urmariti-ne activitatea pe pagina de Facebook https://facebook.com/sts.sisc/.
Sindicatul Studentilor din Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, SiSC (www.sisc.ro), este cea mai veche organizatie studenteasca din cadrul Academiei de Studii Economice, avand peste 200 de proiecte prin care a reusit sa influenteze intr-un mod pozitiv vietile studentilor in ultimii 22 de ani.